Conținut :
HOTĂRÂREA Nr. 532
din data de 28 iulie 2022
Privind: aprobarea acordului de parteneriat dintre Municipiul Brașov și Asociația Secvențe în vederea organizării evenimentului Alpin Film Festival în cadrul Forumului Orașelor Verzi 2022;
Consiliul Local al Municipiului Brașov, întrunit în ședință ordinară, azi 28 iulie 2022;
Având în vedere:
- Referatul de aprobare nr. 80.498 din 08.07.2022 al Primarului Municipiului Braşov, în calitate de iniţiator;
- Solicitarea Asociației Secvențe, înregistrată la Primăria Municipiului Brașov cu nr. 77.485 din data de 01.07.2022;
- Raportul de specialitate nr. 80.502 din 08.07.2022 al Biroului Relații Externe, Turism și Evenimente, privind aprobarea acordului de parteneriat dintre Municipiul Brașov și Asociația Secvențe în vederea organizării evenimentului Alpin Film Festival în cadrul Forumului Orașelor Verzi 2022;
Luând în considerare avizele Comisiilor de specialitate 4, 5 și 7 ale Consiliului Local Brașov;
În temeiul prevederilor art. 129, alin. (1), alin. (2), lit. b), lit. e), alin. (9), lit. a), art. 139, alin. (3), lit. f), art. 196, alin. (1), lit. a) și art. 243, alin. (1), lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019, privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art. 1. Se aprobă acordul de parteneriat dintre Municipiul Brașov și Asociația Secvențe în vederea organizării evenimentului Alpin Film Festival în cadrul Forumului Orașelor Verzi 2022, conform Anexei, parte integrantă a prezentei hotărâri.
Art. 2. Se împuterniceşte Primarul Municipiului Braşov să semneze Acordul de parteneriat, prezentat la art. 1 al prezentei hotărâri.
Art. 3. Primarul Municipiului Braşov va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.