Conținut :
HOTĂRÂREA Nr. 627
din data de 25 august 2022
Privind: aprobarea Regulamentului de acordare a burselor elevilor din învățământul preuniversitar de stat din Municipiul Brașov;
Consiliul Local al Municipiului Braşov, întrunit în şedinţă ordinară, azi 25 august 2022;
Având în vedere:
- Referatul de aprobare nr. 81.998 din 12.07.2022 al Primarului Municipiului Brașov, în calitate de inițiator;
- Raportul de specialitate nr. 82.005 din 12.07.2022 al Serviciului Buget - C.F.P. din cadrul Direcției Economice, privind aprobarea Regulamentului de acordare a burselor elevilor din învățământul preuniversitar de stat din Municipiul Brașov;
În conformitate cu prevederile:
- Art. 9, alin. (7), art. 12, alin. (4), art. 33, alin. 10, lit. c), art. 82, alin. (1), (1^1)-(1^2), alin. (2), alin. (3), art. 105, alin. (1) şi alin. (2), lit. d) din Legea Educaţiei Naționale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare;
- Ordinului M.E. nr. 5870/22.12.2021 privind aprobarea Criteriilor generale de acordare a burselor elevilor din învățământul preuniversitar de stat, cu modificările şi completările ulterioare;
- Legii nr. 52/21.01.2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, republicată;
Luând în considerare avizele Comisiilor de specialitate 1, 4 și 5 ale Consiliului Local Brașov;
În temeiul prevederilor art. 129, alin. (1), alin. (2), lit. d), alin. (7), lit. a), art. 139, alin. (3), lit. a), art. 154, alin. (1), alin. (2), art. 196, alin. (1), lit. a) și art. 243, alin. (1), lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019, privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art. 1. Se aprobă Regulamentul de acordare a burselor elevilor din învățământul preuniversitar de stat din Municipiul Brașov, conform anexei, parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2. Primarul Municipiului Braşov, prin Direcţia Economică - Serviciul Buget - C.F.P. şi instituțiile de învățământ preuniversitar de stat din Municipiul Brașov vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.