Conținut :
HOTĂRÂREA Nr. 742
din data de 20 septembrie 2022
Pentru: respingerea proiectului de hotărâre privind aprobarea Organigramei şi a Statului de Funcţii ale aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Braşov;
Consiliul Local al Municipiului Brașov, întrunit în ședință ordinară, azi 20 septembrie 2022;
Având în vedere:
- Referatul de aprobare nr. 110.335 din 14.09.2022 al Primarului Municipiului Braşov, în calitate de iniţiator;
- Văzând adresa nr. 5.201 din 04.04.2022 emisă de Instituţia Prefectului Judeţului Braşov şi înregistrată la Primăria Municipiului Braşov sub nr. 40.366 din 07.04.2022 prin care s-a comunicat numărul maxim de posturi la nivelul municipiului, calculat potrivit prevederilor din anexa la O.U.G. nr. 63/2010;
- Raportul de specialitate nr. 110.339 din 14.09.2022 al Serviciului Resurse Umane din cadrul Direcției de Administrare, privind aprobarea Organigramei şi a Statului de Funcţii ale aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Braşov;
În conformitate cu prevederile:
- Art. 370, alin. (2) , art. 391, art. 408, art. 409, art. 414, art. 421, alin. (2), 478, 479, art. 518, art. 519, art. 539-542, art. 554 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
- Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare;
- Legii nr. 53/2003 privind Codul Muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
- O.U.G. 130/18.12.2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru completarea unor acte normative;
Luând în considerare avizele Comisiilor de specialitate 1 și 5 ale Consiliului Local Brașov;
Având în vedere rezultatul votului cu privire la proiectul propus: 11 voturi pentru și 14 abțineri;
În temeiul prevederilor art. 129, alin. (1), alin. (2), lit. a), alin. (3), lit. c), art. 139, alin. (1), alin. (13), art. 196, alin. (1), lit. a) și art. 243, alin. (1), lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019, privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
H O T Ă R Ă Ş T E :
Articol Unic. Se respinge proiectul de hotărâre privind aprobarea Organigramei şi a Statului de Funcţii ale aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Braşov.