Conținut :HOTĂRÂREA Nr. 892
din data de 31 octombrie 2022
Privind: înscrierea în proprietatea Municipiului Braşov, a imobilului strada După Iniște tronson 1;
Consiliul Local al Municipiului Brașov, întrunit în ședință ordinară, azi 31 octombrie 2022;
Având în vedere:
- Referatul de aprobare nr. 122.144 din 2022 al Primarului Municipiului Brașov, în calitate de inițiator;
- Adresa nr. 417/2022, a S.C. DANINA STAR S.R.L., înregistrată sub nr. 117.618/2022 la Primăria Municipiului Brașov;
- Documentația cadastrală de primă înscriere a imobilului strada După Iniște tronson 1, întocmită de S.C. Danina Star S.R.L. - persoană juridică autorizată A.N.C.P.I.;
- Raportul de specialitate nr. 122.145 din 2022 al Serviciului Cadastru, Valorificare, Registru Agricol şi Fond Funciar din cadrul Direcţiei Juridice şi de Administraţie Publică Locală, privind înscrierea în proprietatea Municipiului Braşov, a imobilului strada După Iniște tronson 1;
În conformitate cu prevederile:
- Art. 888 din Codul Civil;
- O.G. nr. 43/1997, privind regimul drumurilor, republicată cu modificările şi completările ulterioare;
- Legii nr. 7/1996 a cadastrului și publicității imobiliare, cu completările și modificările ulterioare;
- Ordinului nr. 700/2014 al A.N.C.P.I., cu modificările și completările ulterioare;
Luând în considerare avizele Comisiilor de specialitate 1, 5 și 6 ale Consiliului Local Brașov;
În temeiul prevederilor art. 87, alin. (5), art. 106, alin. (3), art. 129, alin. (1), alin. (2), lit. c), art. 139, alin. (3), lit. g), art. 154, alin. (1), alin. (2), art. 196, alin. (1), lit. a) și art. 243, alin. (1), lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019, privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art. 1. Se atestă apartenența la domeniul public al Municipiului Braşov, a imobilului - strada După Iniște tronson 1 - identificat cu nr. top. 2411/1, înscris în C.F. nr. 144579 Brașov, nr. top. 2420 în afară de carte funciară, conform Documentației cadastrale de primă înscriere, întocmite de S.C. Danina Star S.R.L. - persoană juridică autorizată A.N.C.P.I.
Art. 2. Primarul Municipiului Brașov, prin Direcția Juridică și de Administrație Publică Locală - Serviciul Cadastru, Valorificare, Registru Agricol și Fond Funciar, va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.