Conținut :
HOTĂRÂREA Nr. 968
din data de 25 noiembrie 2022
Privind: trecerea în domeniul public al Municipiului Braşov, a cotei de 5/110 din terenul înscris în C.F. nr. 127749 Brașov, nr. cad. 127749, de la Zibileanu Ionuț și Zibileanu Roxana-Petruța - str. Dulgherului;
Consiliul Local al Municipiului Brașov, întrunit în ședință ordinară, azi 25 noiembrie 2022;
Având în vedere:
- Referatul de aprobare nr. 139.069 din 2022 al Primarului Municipiului Brașov, în calitate de inițiator;
- Declarația de renunțare nr. 101 din 02.09.2022 și extrasul C.F. pentru informare nr. 127749;
- Adresa de la Ștefan Constantin, înregistrată sub nr. 127.378 din 20.10.2022;
- Raportul de specialitate nr. 139.104 din 2022 al Serviciului Administrare Patrimoniu și Urbanism Comercial din cadrul Direcției Tehnice, privind trecerea în domeniul public al Municipiului Braşov, a cotei de 5/110 din terenul înscris în C.F. nr. 127749 Brașov, nr. cad. 127749, de la Zibileanu Ionuț și Zibileanu Roxana-Petruța - str. Dulgherului;
În conformitate cu prevederile:
- Art. 553, alin. (2), art. 554, coroborat cu art. 562, alin. (2), art. 863, lit. f), din Codul Civil;
Luând în considerare avizele Comisiilor de specialitate ale Consiliului Local Brașov: Comisiile 1 și 6 au avizat favorabil; Comisia 5 a avizat nefavorabil;
În temeiul prevederilor art. 129, alin. (1), art. 136, alin. (6), art. 139, alin. (3), lit. g), art. 154, alin. (1), alin. (2), art. 196, alin. (1), lit. a), art. 243, alin. (1), lit. a) și art. 296, alin. (2) din O.U.G. nr. 57/2019, privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art. 1. Se aprobă trecerea în domeniul privat al Municipiului Brașov, a cotei de 5/110 din terenul înscris în C.F. nr. 127749 Brașov, nr. cad. 127749, în suprafață totală de 1.110 m.p., str. Dulgherului din Municipiul Brașov.
Art. 2. Se aprobă trecerea din domeniul privat în domeniul public al Municipiului Brașov și înscrierea în evidențele de carte funciară, a cotei de 5/110 din terenul înscris în C.F. nr. 127749 Brașov, nr. cad. 127749, în suprafață totală de 1.110 m.p., str. Dulgherului din Municipiul Brașov.
Art. 3. Primarul Municipiului Braşov, prin Direcţia Tehnică - Serviciul Administrare Patrimoniu şi Urbanism Comercial, va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.