Conținut :
HOTĂRÂREA Nr. 140
din data de 28 februarie 2023
Privind: aprobarea documentației și a indicatorilor tehnico-economici aferenți realizării obiectivului de investiții “Realizare infrastructură integrată pentru ciclism şi trafic pietonal cu facilităţi complementare - Traseu 1”;
Consiliul Local al Municipiului Brașov, întrunit în ședință ordinară, azi 28 februarie 2023;
Având în vedere:
- Referatul de aprobare nr. 24.739 din 20.02.2023 al Primarului Municipiului Brașov, în calitate de inițiator;
- Raportul de specialitate nr. 24.742 din 20.20.2023 al Serviciului Investiții din cadrul Direcției Tehnice, privind aprobarea documentației și a indicatorilor tehnico-economici aferenți realizării obiectivului de investiții “Realizare infrastructură integrată pentru ciclism şi trafic pietonal cu facilităţi complementare - Traseu 1”;
În conformitate cu prevederile:
- Art. 7, alin. (7), art. 10, alin. (4) din H.G. nr. 907/2016 privind etapele de elaborare şi conținutul-cadru al documentațiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiții finanţate din fonduri publice;
Luând în considerare avizele Comisiilor de specialitate 1, 2, 5 și 6 ale Consiliului Local Brașov;
În temeiul prevederilor art. 129, alin. (1), alin. (2), lit. b), alin. (4), lit. d), art. 139, alin. (1), art. 154, alin. (1), alin. (2), art. 196, alin. (1), lit. a) și art. 243, alin. (1), lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019, privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art. 1. Se aprobă documentația și indicatorii tehnico-economici aferenți realizării obiectivului de investiții “Realizare infrastructură integrată pentru ciclism şi trafic pietonal cu facilităţi complementare - Traseu 1”, după cum urmează:
- valoarea totală: - 15.611.961,31 lei inclusiv TVA
- din care C+M: - 11.517.715,27 lei inclusiv TVA
- durata de execuție a lucrărilor: 6 luni
Art. 2. Primarul Municipiului Brașov, prin Direcţia Tehnică - Serviciul Investiții, va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.