Conținut :
HOTĂRÂREA Nr. 290
din data de 20 aprilie 2023
Privind: aprobarea depunerii proiectului “INSULE ECOLOGICE DIGITALIZATE ÎN MUNICIPIUL BRAȘOV” pentru obținerea finanțării prin PNRR, COMPONENTA C3 - MANAGEMENTUL DEȘEURILOR SUBINVESTIȚIA I1.B Runda 2;
Consiliul Local al Municipiului Brașov, întrunit în ședință de îndată, azi 20 aprilie 2023;
Având în vedere:
- Referatul de aprobare nr. 56.017 din 18.04.2023 al Primarului Municipiului Brașov, în calitate de inițiator;
- Raportul de specialitate nr. 56.034 din 18.04.2023 al Serviciului Strategii, Programe de Dezvoltare din cadrul Direcției Proiecte și Strategii, privind aprobarea depunerii proiectului “INSULE ECOLOGICE DIGITALIZATE ÎN MUNICIPIUL BRAȘOV” pentru obținerea finanțării prin PNRR, COMPONENTA C3 - MANAGEMENTUL DEȘEURILOR SUBINVESTIȚIA I1.B Runda 2;
În conformitate cu prevederile:
- Ordinului Ministrului Mediului, Apelor și Pădurilor publicat în M.O. nr. 286/6.04.2023 privind modificarea și completarea anexei la Ordinul ministrului mediului, apelor și pădurilor nr. 2.366/2022 pentru aprobarea Ghidului specific privind regulile și condițiile aplicabile finanțării din fondurile europene aferente Planului național de redresare și reziliență în cadrul apelului de proiecte PNRR/2022/C3/S/I.1.B, pentru subinvestiția I1.B. „Construirea de insule ecologice digitalizate”, investiția I1. „Dezvoltarea, modernizarea și completarea sistemelor de management integrat al deșeurilor municipale la nivel de județ sau la nivel de orașe/comune”, componenta 3 - Managementul deșeurilor;
- Ordinului Ministrului Mediului, Apelor și Pădurilor nr. 2366/2022 pentru aprobarea Ghidului Specific privind regulile și condițiile aplicabile finanțării din fondurile europene aferente PNRR în cadrul apelurilor de proiect PNRR/2022/C3/S/I1.B pentru SUBINVESTIȚIA I1.B - Construirea de insule ecologice digitalizate;
- Legii nr. 273 din 2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;
Luând în considerare avizele Comisiilor de specialitate nr. 1, 5 și 6 ale Consiliului Local Brașov și avizul Secretarului General nr. 56.020 din 20.04.2023;
În temeiul prevederilor art. 129, alin. (1), alin. (2), lit. b), lit. d), alin. (4), lit. e), alin. (7), lit. i), art. 139, alin. (1), art. 196, alin. (1), lit. a) și art. 243, alin. (1), lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019, privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art. 1. Se aprobă depunerea proiectului “INSULE ECOLOGICE DIGITALIZATE ÎN MUNICIPIUL BRAȘOV”, având valoarea totală de 8.079.504 lei cu TVA, din care cheltuieli eligibile în valoare de 6.769.499 lei fără TVA, pentru obținerea finanțării prin PNRR, COMPONENTA C3 - MANAGEMENTUL DEȘEURILOR SUBINVESTIȚIA I1.B Runda 2.
Art. 2. Se aprobă Anexa - Necesitatea, oportunitatea și potențialul economic al investiției, parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 3. Se aprobă includerea în bugetul local a lucrărilor pentru perioada de realizare a investiției, în cazul obținerii finanțării.
Art. 4. Se aprobă finanțarea cheltuielilor de mentenanță a investiției pe o perioadă de minimum 5 ani de la data efectuării ultimei plăți.
Art. 5. Se aprobă cofinanțarea proiectului, respectiv finanțarea cheltuielilor neeligibile care asigură implementarea proiectului.
Art. 6. Se nominalizează Allen COLIBAN, reprezentantul legal al Municipiului Brașov, pentru relația cu MMAP în derularea proiectului.
Art. 7. Primarul Municipiului Braşov, prin Direcția Proiecte și Strategii - Serviciul Strategii, Programe de Dezvoltare, va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.