BRAȘOV

HCL nr.347 din data de 26.04.2023

Primăria Municipiului Brașov

HCL nr.347 din data de 26.04.2023

Site-ul oficial al Primariei Municipiului Brasov / www.brasovcity.ro

Distribuie această pagină.

Hotărârea Consiliului Local al Municipiul Brașov nr. 347 din data de 26.04.2023

Titlu: Reglementarea situației juridice a imobilului situat în Brașov, str. 13 Decembrie nr. 22.

Conținut :
 
HOTĂRÂREA Nr. 347
din data de  26  aprilie  2023
 
Privind: reglementarea situației juridice a imobilului situat în Brașov, str. 13 Decembrie nr. 22;
 
Consiliul Local al Municipiului Brașov, întrunit în ședință ordinară, azi 26 aprilie 2023;
Având în vedere:
- Referatul de aprobare nr. 55.995 din 2023 al Primarului Municipiului Brașov, în calitate de inițiator;
- Adresa nr. 47.770/2023 a Serviciului Administrare Patrimoniu şi Urbanism Comercial;
- Raportul de specialitate nr. 55.997 din 2023 al Serviciului Cadastru, Valorificare, Registru Agricol şi Fond Funciar  din cadrul Direcţiei Juridice şi de Administraţie Publică Locală, privind reglementarea situației juridice a imobilului situat în Brașov, str. 13 Decembrie nr. 22;
În conformitate cu prevederile:
- Art. 888 din Codul Civil;
- Legii nr. 7/1996 a cadastrului și publicității imobiliare, cu completările și modificările ulterioare,
- Art. 36, alin. (1) din Legea nr. 18/1991 a fondului funciar, cu completările și modificările ulterioare;
Luând în considerare avizele Comisiilor de specialitate nr. 1, 5 și 6 ale Consiliului Local Brașov și avizul Secretarului General nr. 55.996 din 26.04.2023;
În temeiul prevederilor art. 87, alin. (5), art. 106, alin. (3), art. 129, alin. (1), alin. (2), lit. c), art. 139, alin. (3), lit. g), art. 154, alin. (1), alin. (2), art. 196, alin. (1), lit. a) și art. 243, alin. (1), lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019, privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

H O T Ă R Ă Ş T E :
Art. 1. Se atestă apartenența la domeniul privat al Municipiului Brașov, a imobilului - teren, înscris în C.F. nr. 138114 Brașov, nr. cad. 138114, situat în Brașov, str. 13 Decembrie nr. 22.
Art. 2. Primarul Municipiului Brașov, prin Direcția Juridică și de Administrație Publică Locală - Serviciul Cadastru, Valorificare, Registru Agricol și Fond Funciar, va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.