Conținut :
HOTĂRÂREA Nr. 475
din data de 29 iunie 2023
Privind: aprobarea documentației și a indicatorilor tehnico-economici aferenți realizării obiectivului de investiții ”DOCUMENTAȚII TEHNICE REGENERARE CLĂDIRI PUBLICE IMOBIL, STR. CALEA BUCUREȘTI NR. 15 - PT 1 CBH”;
Consiliul Local al Municipiului Brașov, întrunit în ședință ordinară, azi 29 iunie 2023;
Având în vedere:
- Referatul de aprobare nr. 86.404 din 13.06.2023 al Primarului Municipiului Brașov, în calitate de inițiator;
- Raportul de specialitate nr. 86.407 din 13.06.2023 al Serviciului Investiții din cadrul Direcției Tehnice, privind aprobarea documentației și a indicatorilor tehnico-economici aferenți realizării obiectivului de investiții ”DOCUMENTAȚII TEHNICE REGENERARE CLĂDIRI PUBLICE IMOBIL, STR. CALEA BUCUREȘTI NR. 15 - PT 1 CBH”;
În conformitate cu prevederile:
- Art. 7, alin. (7), art. 10, alin. (4) din H.G. nr. 907/2016 privind etapele de elaborare şi conținutul-cadru al documentațiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiții finanţate din fonduri publice;
Luând în considerare avizele Comisiilor de specialitate nr. 1, 2, 5 și 6 ale Consiliului Local Brașov și avizul Secretarului General nr. 86.406 din 29.06.2023;
În temeiul prevederilor art. 129, alin. (1), alin. (2), lit. b), alin. (4), lit. d), art. 139, alin. (1), art. 154, alin. (1), alin. (2), art. 196, alin. (1), lit. a) și art. 243, alin. (1), lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019, privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art. 1. Se aprobă documentația și indicatorii tehnico-economici aferenți realizării obiectivului de investiții ”DOCUMENTAȚII TEHNICE REGENERARE CLĂDIRI PUBLICE IMOBIL, STR. CALEA BUCUREȘTI NR. 15 - PT1 CBH”, după cum urmează:
- valoarea totală: - 4.270.152,00 lei inclusiv TVA.
- din care C+M: - 2.828.876,00 lei inclusiv TVA.
Durata de execuție a lucrărilor este de : 18 luni.
Art. 2. Primarul Municipiului Braşov, prin Direcţia Tehnică - Serviciul Investiții, va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.