Conținut :
HOTĂRÂREA Nr. 775
din data de 31 octombrie 2023
Privind: înscrierea în proprietatea Municipiului Braşov, a imobilului strada Drumul Cernatului - Tronson II;
Consiliul Local al Municipiului Braşov, întrunit în ședință ordinară, azi 31.10.2023;
Având în vedere:
- Referatul de aprobare nr. 150.190 din 2023 al Primarului Municipiului Brașov, în calitate de inițiator;
- Adresa nr. 332/2023 a S.C. Danina Star S.RL., înregistrată la Primăria Municipiului Brașov sub nr. 138.350 din 2023;
- H.C.L. nr. 362 din 26.04.2023 privind aprobarea depunerii proiectului “INSULE SUPRATERANE CU CONTAINERE INDIVIDUALE ÎN MUNICIPIUL BRAȘOV” pentru obținerea finanțării prin PNRR, COMPONENTA C3 - MANAGEMENTUL DEȘEURILOR, SUBINVESTIȚIA I1.B RUNDA 2;
- Raportul de specialitate nr. 150.192 din 2023 al Serviciului Cadastru, Valorificare, Registru Agricol şi Fond Funciar din cadrul Direcţiei Juridice şi de Administraţie Publică Locală, privind înscrierea în proprietatea Municipiului Braşov, a imobilului strada Drumul Cernatului - Tronson II;
În conformitate cu prevederile:
- Art. 888 din Codul Civil;
- O.G. nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
- Legii nr. 7/1996 a cadastrului și publicității imobiliare, cu completările și modificările ulterioare;
- Ordinului nr. 600/2023 al A.N.C.P.I., cu completările și modificările ulterioare;
- Art. 36, alin. (1) din Legea nr. 18/1991, a fondului funciar, cu completările și modificările ulterioare;
Luând în considerare avizele Comisiilor de specialitate nr. 1, 5 și 6 ale Consiliului Local Brașov și avizul Secretarului General nr. 150.191 din 31.10.2023;
În temeiul prevederilor art. 87, alin. (5), art. 106, alin. (3), art. 129, alin. (1), alin. (2), lit. c), art. 139, alin. (3), lit. g), art. 154, alin. (1), alin. (2), art. 196, alin. (1), lit. a) și art. 243, alin. (1), lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019, privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art. 1. Se revocă dreptul de administrare operativă înscris în C.F. nr. 180887 Brașov, sub B+2 în favoarea S.C. Fise Electrica Serv S.A.
Art. 2. Se aprobă dezlipirea imobilului situat în Brașov, identificat cu nr. top. 8296/1/A/1, din C.F. nr. 180332 Brașov, conform documentației cadastrale de primă înscriere întocmită de S.C. Danina Star S.R..L, parte integrantă din prezenta.
Art. 3. Se aprobă dezlipirea imobilului situat în Brașov, identificat cu nr. top. 8295/A/2/1, din C.F. nr. 180887 Brașov, conform documentației cadastrale de primă înscriere, întocmită de S.C. Danina Star S.R.L., parte integrantă din prezenta.
Art. 4. Se aprobă înscrierea în proprietatea Municipiului Brașov - domeniul privat, a imobilelor identificate după cum urmează: imobilul cu nr. top. 8296/1/A/2, din C.F. nr. 180331 Brașov, a imobilului rezultat din dezlipirea de la Art. 2, a imobilului cu nr. top. 8292/2/1/A/1, din C.F. nr. 169898 Brașov, în suprafață de 1960 m.p.; a imobilului cu nr. top. 8291/3/1, din C.F. nr. 112291 Brașov, în suprafață de 1659 m.p. și a imobilului rezultat din dezlipirea de la Art. 3, în suprafață de 1769 m.p., conform Documentației cadastrale de primă înscriere, întocmite de S.C. Danina Star S.R.L.
Art. 5. Se aprobă trecerea din domeniul privat al Municipiului Brașov, în domeniul public al Municipiului Brașov, a imobilelor care au făcut obiectul Art. 4, după cum urmează: imobilul cu nr. top. 8296/1/A/2, din C.F. nr. 180331 Brașov, a imobilului rezultat din dezlipirea de la Art. 2, a imobilului cu nr. top. 8292/2/1/A/1, din C.F. nr. 169898 Brașov, a imobilului cu nr. top. 8291/3/1, din C.F. nr. 112291 Brașov, a imobilului rezultat din dezlipirea de la Art. 3.
Art. 6. Se atestă apartenența la domeniul public al Municipiului Brașov, a imobilului identificat sub nr. top. 8290 în afară de C.F.
Art. 7. Se atestă apartenența la domeniul public al Municipiului Brașov, a imobilului str. Drumul Cernatului - Tronson II, în suprafață totală de 10541 m.p., identificat conform Documentației cadastrale de primă înscriere, întocmite de S.C. Danina Star S.R.L.
Art. 8. Primarul Municipiului Brașov, prin Direcția Juridică și de Administrație Publică Locală - Serviciul Cadastru, Valorificare, Registru Agricol și Fond Funciar, va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.