Conținut :HOTĂRÂREA Nr. 800
din data de 28 noiembrie 2023
Privind: încheierea unui acord de colaborare între Municipiul Brașov și Europe Developpement International R S.A., pentru promovarea Municipiului Brașov între 5 ianuarie 2024 - 1 aprilie 2024;
Consiliul Local al Municipiului Braşov, întrunit în ședință ordinară, azi 28.11.2023;
Având în vedere:
- Referatul de aprobare nr. 167.304 din 20.11.2023 al Primarului Municipiului Braşov, în calitate de iniţiator;
- Solicitarea de Colaborare a Europe Developpement International R S.A. înregistrată la Primăria Municipiului Brașov cu nr. 162.183 din 09.11.2023;
- Raportul de specialitate nr. 167.338 din 20.11.2023 al Biroului Relații Externe, Turism și Evenimente, privind încheierea unui acord de colaborare între Municipiul Brașov și Europe Developpement International R S.A., pentru promovarea Municipiului Brașov între 5 ianuarie 2024 - 1 aprilie 2024;
Luând în considerare avizele Comisiilor de specialitate nr. 1, 4 și 5 ale Consiliului Local Brașov și avizul Secretarului General nr. 167.310 din 28.11.2023;
În temeiul prevederilor art. 129, alin. (1), alin. (2), lit. c), lit. e), alin. (9), lit. a), art. 135, alin. (8), art. 139, alin. (3), lit. f), art. 196, alin. (1), lit. a) și art. 243, alin. (1), lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019, privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art. 1. Se aprobă Acordul de Colaborare dintre Municipiul Brașov și Europe Developpement International R S.A., conform Anexei, parte integrantă a prezentei hotărâri.
Art. 2. Se împuterniceşte Primarul Municipiului Braşov să semneze Acordul de Colaborare arătat la Art. 1.
Art. 3. Primarul Municipiului Braşov va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
Hotărârea cuprinde:
Anexa - Acordul de Colaborare dintre Municipiul Brașov și Europe Developpement International R S.A.