BRAȘOV

HCL nr.818 din data de 28.11.2023

Primăria Municipiului Brașov

HCL nr.818 din data de 28.11.2023

Site-ul oficial al Primariei Municipiului Brasov / www.brasovcity.ro

Distribuie această pagină.

Hotărârea Consiliului Local al Municipiul Brașov nr. 818 din data de 28.11.2023

Titlu: Aprobarea documentației și a indicatorilor tehnico-economici aferenți realizării obiectivului de investiții “Eficientizare energetică clădiri rezidențiale multifamiliale - imobilul situat în B-dul 15 Noiembrie nr. 50”.

Conținut :

HOTĂRÂREA Nr.
818
din data de  28 noiembrie  2023
 
 
 
Privind: aprobarea documentației și a indicatorilor tehnico-economici aferenți realizării obiectivului de investiții Eficientizare energetică clădiri rezidențiale multifamiliale - imobilul situat în B-dul 15 Noiembrie nr. 50;
 
Consiliul Local al Municipiului Braşov, întrunit în ședință ordinară, azi 28.11.2023;
Având în vedere:
- Referatul de aprobare nr. 163.215 din 15.11.2023 al Primarului Municipiului Brașov, în calitate de inițiator;
- Raportul de specialitate nr. 163.218 din 13.11.2023 al Serviciului Investiții din cadrul Direcției Tehnice, privind aprobarea documentației și a indicatorilor tehnico-economici aferenți realizării obiectivului de investiții Eficientizare energetică clădiri rezidențiale multifamiliale - imobilul situat în B-dul 15 Noiembrie nr. 50;
În conformitate cu prevederile:
- Art. 7, alin. (7), art. 10, alin. (4) din H.G. nr. 907/2016 privind etapele de elaborare şi conținutul-cadru al documentațiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiții finanţate din fonduri publice;
Luând în considerare avizele Comisiilor de specialitate ale Consiliului Local Brașov: Comisiile 1 și 6 au avizat favorabil; Comisia 5 a avizat nefavorabil și avizul Secretarului General  nr. 163.217 din 28.11.2023;
În temeiul prevederilor art. 129, alin. (1), alin. (2), lit. b), alin. (4), lit. d), art. 136, alin. (6), art. 139, alin. (1), art. 154, alin. (1), alin. (2), art. 196, alin. (1), lit. a) și art. 243, alin. (1), lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019, privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

H O T Ă R Ă Ş T E :

Art. 1. (1) Se aprobă documentația și indicatorii tehnico-economici aferenți realizării obiectivul de investiții Eficientizare energetică clădiri rezidențiale multifamiliale - imobilul situat în B-dul 15 Noiembrie nr. 50, conform Devizului General întocmit de către S.C. CORES IMPEX S.R.L., după cum urmează:
- Valoare totală: - 4.653.403,77 lei inclusiv TVA,
din care:
- Valoare lucrări intervenție - 4.360.503,12 lei cu TVA inclus
- Valoare Stații de încărcare - 292.900,65 lei cu TVA inclus (2 buc.)
Durata de realizare a obiectivului de investiții este de 14 luni, din care 6 luni proiectare și 8 luni execuție a lucrărilor.

(2) Descrierea investiției este detaliată în Anexa la prezenta hotărâre.

Art. 2. Primarul Municipiului Brașov, prin Direcția Tehnică - Serviciul Investiți, va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.

 

Hotărârea cuprinde:

Anexa privind documentația și indicatorii tehnico-economici aferenți realizării obiectivul de investiții Eficientizare energetică clădiri

rezidențiale multifamiliale - imobilul situat în B-dul 15 Noiembrie nr. 50    

Lista documente:

Anexa la HCL 15 Nov. 50.pdf