BRAȘOV

HCL nr.856 din data de 28.11.2023

Primăria Municipiului Brașov

HCL nr.856 din data de 28.11.2023

Site-ul oficial al Primariei Municipiului Brasov / www.brasovcity.ro

Distribuie această pagină.

Hotărârea Consiliului Local al Municipiul Brașov nr. 856 din data de 28.11.2023

Titlu: Reglementarea situației juridice a imobilului situat în Brașov, str. Karl Lehmann nr. 6.

Conținut :
HOTĂRÂREA Nr. 856
din data de  28 noiembrie  2023
Privind: reglementarea situației juridice a imobilului situat în Brașov, str. Karl Lehmann nr. 6;
 
Consiliul Local al Municipiului Braşov, întrunit în ședință ordinară, azi 28.11.2023;
Având în vedere:
- Referatul de aprobare nr. 167.321 din 2023 al Primarului Municipiului Brașov, în calitate de inițiator;
- Cererea înregistrată cu nr. 30.683/2023 completată cu cererea nr. 79.067/2023 formulată de Zaharia Cosmin Ioan în calitate de persoană fizică autorizată A.N.C.P.I. însoțită de documentația cadastrală de primă înscriere;
- Raportul de specialitate nr. 167.326 din 2023 al Serviciului Cadastru, Valorificare, Registru Agricol şi Fond Funciar din cadrul Direcţiei Juridice şi de Administraţie Publică Locală, privind reglementarea situației juridice a imobilului situat în Brașov, str. Karl Lehmann nr. 6;
În conformitate cu prevederile:
- Art. 888 din Codul Civil;
- Legii nr. 7/1996 a cadastrului și publicității imobiliare, cu completările și modificările ulterioare;
- Art. 36, alin. (1) din Legea nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
Luând în considerare avizele Comisiilor de specialitate nr. 1, 5 și 6 ale Consiliului Local Brașov și avizul Secretarului General nr. 167.324 din 28.11.2023;
În temeiul prevederilor art. 87, alin. (5), art. 106, alin. (3), art. 129, alin. (1), alin. (2), lit. c), art. 139, alin. (3), lit. g), art. 154, alin. (1), alin. (2), art. 196, alin. (1), lit. a) și art. 243, alin. (1), lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019, privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

H O T Ă R Ă Ş T E :

Art. 1. Se aprobă dezmembrarea cu diminuare de suprafață, a imobilului - teren, situat în Brașov, str. Karl Lehmann nr. 6, identificat conform C.F. nr. 135977 Brașov, nr. top. (6298/1/1, 6296/12/1, 6296/15/1, 6296/16/1)/1 și identificat conform documentației cadastrale de primă înscriere întocmită de Zaharia Cosmin Ioan - persoană fizică autorizată A.N.C.P.I., parte integrantă din prezenta.

Art. 2. Se aprobă înscrierea în proprietatea Municipiului Brașov - domeniul privat, a imobilului situat în Brașov, str. Karl Lehmann nr. 6, rezultat în urma dezlipirii de la art. 1, în suprafață de 449 m.p.

Art. 3. Se revocă dreptul de administrare operativă în favoarea Consiliului Popular al Municipiului Brașov înscris asupra imobilului Municipiului Brașov situat în Brașov, str. Karl Lehmann   nr. 6, rezultat în urma dezlipirii de la art. 1, în suprafață de 449 m.p.

Art. 4. Primarul Municipiului Brașov, prin Direcția Juridică și de Administrație Publică Locală - Serviciul Cadastru, Valorificare, Registru Agricol și Fond Funciar, va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.