Conținut :HOTĂRÂREA Nr. 89
din data de 31 ianuarie 2023
Pentru: aprobarea Raportului pe anul 2022 privind stadiul realizării măsurilor din Planul integrat de calitate a aerului în Municipiul Braşov;
Consiliul Local al Municipiului Brașov, întrunit în ședință ordinară, azi 31 ianuarie 2023;
Având în vedere:
- Referatul de aprobare nr. 8.095 din 17.01.2023 al Primarului Municipiului Brașov, în calitate de inițiator;
- Modelul (macheta) pentru raportarea trimestrială şi anuală a stadiului realizării măsurilor din Planul integrat de calitate a aerului în Municipiul Braşov, pus la dispoziție de către autoritatea centrală pentru protecţia mediului (ANPM/CECA) prin autoritățile publice teritoriale pentru protecţia mediului, respectiv Agenția pentru Protecţia Mediului Braşov;
- Raportul de specialitate nr. 8.098 din 17.01.2023 al Compartimentului Protecţia Mediului din cadrul Arhitect Șef, privind aprobarea Raportului pe anul 2022 privind stadiul realizării măsurilor din Planul integrat de calitate a aerului în Municipiul Braşov;
În conformitate cu prevederile:
- Legii nr. 104/2011, privind calitatea aerului înconjurător, cu modificările şi completările ulterioare;
- Ordinului nr. 1956/2021 privind aprobarea listelor cu unităţile administrativ-teritoriale întocmite în urma încadrării în regimuri de gestionare a ariilor din zonele şi aglomerările prevăzute în anexa nr. 2 la Legea nr. 104/2011 privind calitatea aerului înconjurător;
- Hotărârii Guvernului României nr. 257/2015 privind aprobarea Metodologiei de elaborare a planurilor de calitatea aerului, a planurilor de acțiune pe termen scurt şi a planurilor de menținere a calităţii aerului;
Luând în considerare avizele Comisiilor de specialitate 1, 2 și 5 ale Consiliului Local Brașov;
În temeiul prevederilor art. 129, alin. (1), alin. (2), lit. d), alin. (7), lit. i), art. 139, alin. (1), art. 154, alin. (1), alin. (2), art. 196, alin. (1), lit. a) și art. 243, alin. (1), lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019, privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art. 1. Se aprobă Raportul pe anul 2022 privind stadiul realizării măsurilor din Planul integrat de calitate a aerului în Municipiul Braşov, conform Anexei, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2. Primarul Municipiului Braşov, prin Arhitect Şef - Compartimentul Protecţia Mediului, va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.