Conținut :
HOTĂRÂREA Nr. 902
din data de 21 decembrie 2023
Privind: aprobarea înființării Serviciului social ”Centrul de Zi de Informare și Consiliere pentru Persoanele fără Adăpost”;
Consiliul Local al Municipiului Braşov, întrunit în ședință ordinară, azi 21.12.2023;
Având în vedere:
- Referatul de aprobare nr. 60/14824/(R13752)10 din 12.12.2023 al Primarului Municipiului Brașov, în calitate de inițiator;
- Raportul de specialitate nr. 60/14826/(R13752)11 din 12.12.2023 al Direcției de Asistență Socială Brașov, privind aprobarea înființării Serviciului social ”Centrul de Zi de Informare și Consiliere pentru Persoanele fără Adăpost”;
În conformitate cu prevederile:
- Art. 56, alin. (1), art. 57 și art. 58, alin. (1) din Legea nr. 292/2011 a asistenței sociale, cu modificările și completările ulterioare;
- Art. 8, alin. (2) din Legea nr. 197/2012 privind asigurarea calităţii în domeniul serviciilor sociale;
- Art. 17, alin. (3), art. 18, alin. (1), lit. b) din H.G. nr. 118/2014 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 197/2012 privind asigurarea calităţii în domeniul serviciilor sociale, cu modificările și completările ulterioare;
- H.G. nr. 867/2015 pentru aprobarea Nomenclatorului serviciilor sociale, precum şi a regulamentelor-cadru de organizare şi funcţionare a serviciilor sociale, cu modificările și completările ulterioare;
- Art. 8, alin. (1), lit. a) din H.G. nr. 797/2017 privind aprobarea Regulamentelor-cadru de organizare și funcționare , cu modificările și completările ulterioare;
- H.C.L. nr. 554/2020 privind aprobarea Organigramei și a Statului de Funcții ale Direcției de Asistență Socială Brașov, republicată;
- H.C.L. nr. 9/2023 pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici aferenți realizării obiectivului de investiții ”Transformare bloc de locuințe în bloc de locuințe sociale”, Brașov, str. Zizinului nr. 126 C;
Luând în considerare avizele Comisiilor de specialitate nr. 1, 4 și 5 ale Consiliului Local Brașov și avizul Secretarului General nr. 178.776 din 21.12.2023;
În temeiul prevederilor art. 87, alin. (5), art. 129, alin. (1), alin. (2), lit. d), alin. (7), lit. b), art. 139, alin. (1), art. 154, alin. (1), art. 196, alin. (1), lit. a) și art. 243, alin. (1), lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019, privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art. 1. Se aprobă înființarea Serviciului social ”Centrul de Zi de Informare și Consiliere pentru Persoanele fără Adăpost”, ca structură organizatorică fără personalitate juridică, în subordinea Direcției de Asistență Socială Brașov - acreditată ca furnizor public de servicii sociale.
Art. 2. Primarul Municipiului Braşov, prin Direcţia de Asistenţă Socială Braşov, va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.