BRAȘOV

HCL nr.134 din data de 27.02.2024

Primăria Municipiului Brașov

HCL nr.134 din data de 27.02.2024

Site-ul oficial al Primariei Municipiului Brasov / www.brasovcity.ro

Distribuie această pagină.

Hotărârea Consiliului Local al Municipiul Brașov nr. 134 din data de 27.02.2024

Titlu: Trecerea în domeniul public al Municipiului Braşov, a terenurilor din str. Aron Pumnul.

Conținut :
HOTĂRÂREA Nr. 134
din data de  27  februarie  2024
 
 
 
 
Privind: trecerea în domeniul public al Municipiului Braşov, a terenurilor din str. Aron Pumnul;
Consiliul Local al Municipiului Brașov, întrunit în ședință ordinară, azi 27.02.2024;
Având în vedere:
- Referatul de aprobare nr. 25.689 din 2024 al Primarului Municipiului Brașov, în calitate de inițiator;
- Declarația de renunțare nr. 1.879 din 21.12.2023 și extrasele C.F. pentru informare nr. 176243 și nr. 176170;
- Adresa de la Moldovanu Vasile, înregistrată cu nr. 5.231 din 11.01.2024;
- Raportul de specialitate nr. 25.701 din 2024 al Serviciului Administrare Patrimoniu și Urbanism Comercial din cadrul Direcției Tehnice, privind trecerea în domeniul public al Municipiului Braşov, a terenurilor din str. Aron Pumnul;
În conformitate cu prevederile:
- Art. 553, alin. (2), art. 554, coroborat cu art. 562, alin. (2), art. 863, lit. f) din Codul Civil;
Luând în considerare avizele Comisiilor de specialitate nr. 1, 5 și 6 ale Consiliului Local Brașov și avizul Secretarului General nr. 25.694 din 27.02.2024;
În temeiul prevederilor art. 129, alin. (1), art. 139, alin. (3), lit. g), art. 154, alin. (1), alin. (2),  art. 196, alin. (1), lit. a), art. 243, alin. (1), lit. a) și art. 296, alin. (2) din O.U.G. nr. 57/2019, privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
 
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art. 1. Se aprobă trecerea în domeniul privat al Municipiului Brașov, a terenului înscris în C.F.  nr. 176243 Brașov, nr. cad. 176243, în suprafață de 90 m.p. și a terenului înscris în C.F. nr. 176170 Brașov, nr. cad. 176170, în suprafață de 148 m.p., str. Aron Pumnul din Municipiul Brașov.
Art. 2. Se aprobă trecerea din domeniul privat în domeniul public al Municipiului Brașov și înscrierea în evidențele de carte funciară, a terenului înscris în C.F. nr. 176243 Brașov, nr. cad. 176243, în suprafață de 90 m.p. și a terenului înscris în C.F. nr. 176170 Brașov, nr. cad. 176170, în suprafață de     148 m.p., str. Aron Pumnul din Municipiul Brașov.
Art. 3. Primarul Municipiului Braşov, prin Direcţia Tehnică - Serviciul Administrare Patrimoniu şi Urbanism Comercial, va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.