Conținut :
HOTĂRÂREA Nr. 221
din data de 25 aprilie 2024
Privind: aprobarea Regulamentului privind derularea și finanțarea Programului „Școală după Școală” în unitățile de învățământ preuniversitar de stat din Municipiul Brașov;
Consiliul Local al Municipiului Brașov, întrunit în ședință ordinară, azi 25.04.2024;
Având în vedere:
- Referatul de aprobare nr. 59.287 din 11.04.2024 al Primarului Municipiului Braşov, în calitate de iniţiator;
- Raportul de specialitate nr. 59.292 din 11.04.2024 al Compartimentului Implementare și Derulare Proiecte din cadrul Direcției Proiecte și Strategii, privind aprobarea Regulamentului privind derularea și finanțarea Programului „Școală după Școală” în unitățile de învățământ preuniversitar de stat din Municipiul Brașov;
În conformitate cu prevederile:
- Art. 74, art. 136, alin. (2) din Legea nr. 198/2023 a învățământului preuniversitar;
- Ordinului MECTS nr. 5349/2011 privind aprobarea Metodologiei de organizare a Programului „Şcoală după şcoală”, cu modificările și completările ulterioare;
- O.M.E. nr. 6238/ 08.09.2023 privind aprobarea Metodologiei-cadru de acordare a burselor;
- H.G. nr. 24/15.01.2024 privind instituirea Programului național “Masă sănătoasă”;
Având în vedere amendamentele formulate în plenul ședinței Consiliului Local de grupul PNL:
- La art. 3, Capitolul 2, Paragraful (4), se înlocuiește sintagma ”elevii beneficiari de burse sociale”, cu sintagma ”elevii înscriși în programul Școala după Școală”;
- Art. 18 se modifică și va avea următorul conținut: ”(1) Pentru elevii înscriși în cadrul programului ”Școala după Școală”, Municipiul Brașov finanțează din fondurile bugetului local, contravaloarea cheltuielilor cu hrana în limita sumei de maxim 20 lei/elev/zi precum și cheltuielile referitoare la personal pentru 2 ore lucrătoare pentru activități de educație/zi. Costurile pentru celelalte ore rămase până la finalizarea programului zilnic, vor fi acoperite prin contribuțiile participanților doritori. În conformitate cu cele menționate anterior toți elevii care vor participa la program, vor beneficia de o masă de prânz, în limita a maxim 20 lei/elev/zi, achiziționarea serviciilor de catering fiind realizată, acolo unde este cazul, de către fiecare unitate de învățământ în parte, participantă la program, sumele urmând a fi decontate de la bugetul local al Municipiului Brașov. La alineatul (2) se înlocuiește sintagma ”pentru elevii beneficiari de burse sociale” cu sintagma ”în conformitate cu alineatul (1)”;
- La art. 18, se introduce alineatul (3) Elevii din unitățile de învățământ în cadrul cărora se desfășoară programul Școala după Școală și care sunt înscriși în acest program, care au cantină proprie, le va fi decontată de la bugetul local al Municipiului Brașov, în limita sumei de maxim 20 lei/zi pentru fiecare zi de prezență fizică/elev, pentru asigurarea mesei de prânz;
- La art. 18 se introduce alineatul (4) Unitățile de învățământ preuniversitar de stat participante de program, vor prezenta lunar Primăriei Municipiului Brașov, până pe data de 5 a lunii următoare, pentru luna precedentă, documentele justificative (state de plată aferente activității resursei umane implicate, precum și contractele, facturile care atestă achiziționarea serviciilor de catering”;
- La art. 18 se introduce alineatul (5) Unitățile de învățământ preuniversitar de stat participante la program își asumă în continuare răspunderea cu privire la respectarea tuturor condițiilor legale privind desfășurarea programului, inclusiv cele referitoare la contractarea resursei umane implicate în program și întocmirea contractelor de parteneriat școală-familie, precum și a altor acorduri, formulare, necesare potrivit legislației în vigoare cu părinții/reprezentanții legali ai elevilor;
- Art. 2 din proiectul de hotărâre se modifică și va avea următorul conținut: ”Se aprobă finanțarea din bugetul local al Municipiului Brașov a contravalorii cheltuielilor cu hrana în limita sumei de maxim 20 lei/elev/zi precum și cheltuielile referitoare la personal, pentru 2 ore lucrătoare pentru activități de educație/zi.”, care au fost adoptate cu unanimitate;
Luând în considerare avizele Comisiilor de specialitate nr. 1, 4 și 5 ale Consiliului Local Brașov și avizul Secretarului General nr. 59.290 din 25.04.2024;
În temeiul prevederilor art. 129, alin. (1), alin. (2), lit. d), alin. (7), lit. a), art. 138, alin. (12), art. 139, alin. (2), lit. a), art. 196, alin. (1), lit. a) și art. 243, alin. (1), lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019, privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
H O T Ă R Ă Ș T E :
Art. 1. Se aprobă Regulamentul privind derularea și finanțarea Programului „Școala după Școală” în unitățile de învățământ preuniversitar de stat din Municipiul Brașov, conform Anexei, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2. Se aprobă finanțarea din bugetul local al Municipiului Brașov a contravalorii cheltuielilor cu hrana în limita sumei de maxim 20 lei/elev/zi precum și cheltuielile referitoare la personal, pentru 2 ore lucrătoare pentru activități de educație/zi.
Art. 3. Regulamentul privind derularea și finanțarea Programului „Școala după Școală” în unitățile de învățământ preuniversitar de stat din Municipiul Brașov se va aplica începând cu anul școlar 2024-2025.
Art. 4. Primarul Municipiului Braşov, prin Serviciul Buget-C.F.P. și Compartimentul Implementare și Derulare Proiecte, precum și unitățile de învățământ preuniversitar de stat din Municipiul Brașov care vor derula programul vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
Hotărârea cuprinde:
Anexa - Regulamentul privind derularea și finanțarea Programului „Școala după Școală” în unitățile de învățământ preuniversitar de
stat din Municipiul Brașov