BRAȘOV

HCL nr.296 din data de 25.04.2024

Primăria Municipiului Brașov

HCL nr.296 din data de 25.04.2024

Site-ul oficial al Primariei Municipiului Brasov / www.brasovcity.ro

Distribuie această pagină.

Hotărârea Consiliului Local al Municipiul Brașov nr. 296 din data de 25.04.2024

Titlu: Reglementarea situației juridice a imobilului situat în Brașov, strada Petru Rareș f.n.

Conținut :
 
HOTĂRÂREA Nr. 296
din data de  25  aprilie  2024
 
 
 
Privind: reglementarea situației juridice a imobilului situat în Brașov, strada Petru Rareș f.n.;
 
Consiliul Local al Municipiului Braşov, întrunit în ședință ordinară, azi 25.04.2024;
Având în vedere:
- Referatul de aprobare nr. 42.330 din 14.03.2024 al Primarului Municipiului Brașov, în calitate de inițiator;
- Adresa nr. 126/2024 a S.C. Danina Star S.R..L, înregistrată la Primăria Municipiului Brașov sub nr. 40.763/2024, însoțită de Documentația cadastrală de primă înscriere întocmită de S.C. Danina Star S.R.L.;
- H.C.L. nr. 362 din 26.04.2023 privind aprobarea depunerii proiectului “Insule Supraterane cu Containere Individuale în Municipiul Brașov” pentru obținerea finanțării prin PNRR, Componenta C3 - Managementul Deșeurilor, Subinvestiția I1.B Runda 2;
- Raportul de specialitate nr. 42.336 din 2024 al Serviciului Cadastru, Valorificare, Registrul Agricol și Fond Funciar din cadrul Direcției Juridice și de Administrație Publică Locală, privind reglementarea situației juridice a imobilului situat în Brașov, strada Petru Rareș f.n.;
În conformitate cu prevederile: 
- Art. 888 din Cod Civil;
- Legii nr. 7/1996 a cadastrului și publicității imobiliare, cu completările și modificările ulterioare;
- Ordinului nr. 600/2023 al A.N.C.P.I., cu modificările si completările ulterioare;
- Art. 36, alin. (1) din Legea nr. 18/1991 a fondului funciar, cu modificările si completările ulterioare;
Luând în considerare avizele Comisiilor de specialitate nr. 1, 5 și 6 ale Consiliului Local Brașov și avizul Secretarului General nr. 42.333 din 25.04.2024;
În temeiul prevederilor art. 87, alin. (5), art. 106, alin. (3), art. 129, alin. (1), alin. (2), lit. c), art. 139, alin. (3), lit. g), art. 154, alin. (1), alin. (2), art. 196, alin. (1), lit. a), art. 243, alin. (1), lit. a) și art. 296, alin. (2) din O.U.G. nr. 57/2019, privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

H O T Ă R Ă Ş T E :

Art. 1. Se aprobă înscrierea în proprietatea Municipiului Brașov - domeniul privat, a imobilului în suprafață de 962 m.p., situat în Brașov, strada Petru Rareș f.n., compus din imobilul înscris în C.F.  nr. 182465 Brașov, cu nr. top. 6741/1/2/23 și din suprafața de 797 m.p., rămasă în afară de C.F., conform documentației cadastrale de primă înscriere întocmită de S.C. Danina Star S.R.L., persoană juridică autorizată A.N.C.P.I., parte integrantă din prezenta.

Art. 2. Se aprobă trecerea din domeniul privat al Municipiului Brașov, în domeniul public al Municipiului Brașov, a imobilului de la art. 1.

Art. 3. Primarul Municipiului Brașov, prin Direcția Juridică și de Administrație Publică Locală - Serviciul Cadastru, Valorificare, Registru Agricol și Fond Funciar, va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.