BRAȘOV

HCL nr.303 din data de 25.04.2024

Primăria Municipiului Brașov

HCL nr.303 din data de 25.04.2024

Site-ul oficial al Primariei Municipiului Brasov / www.brasovcity.ro

Distribuie această pagină.

Hotărârea Consiliului Local al Municipiul Brașov nr. 303 din data de 25.04.2024

Titlu: Stabilirea limitelor așezării informale din Municipiul Brașov, str. Carierei nr. 151.

Conținut :
 
 
 
HOTĂRÂREA Nr. 303
din data de  25  aprilie  2024
 
 
Pentru: stabilirea limitelor așezării informale din Municipiul Brașov, str. Carierei nr. 151;
 
Consiliul Local al Municipiului Brașov, întrunit în ședință ordinară, azi 25.04.2024;
Având în vedere:
- Referatul de aprobare nr. 66.187 din 24.04.2024 al Primarului Municipiului Brașov, în calitate de inițiator;
- Solicitarea nr. 49.099 din 26.03.2024 transmisă de către Bodian Dezso, reprezentant al comunității rrome și documentația anexată;
- PV din 24.04.2024 al grupului de lucru local constituit în conformitate cu H.C.L. nr. 543/2023 în vederea identificării așezărilor informale, evaluării situației acestora și stabilirii măsurilor necesare, la nivelul Municipiului Brașov;
- Studiu privind așezările informale și accesul la locuință a grupurilor vulnerabile în Municipiul Brașov;
- Raportul de specialitate nr. 66.190 din 24.04.2024 al Serviciului Amenajarea Teritoriului şi Gestiune Date Urbane din cadrul Direcției Arhitect Șef, privind stabilirea limitelor așezării informale din Municipiul Brașov, str. Carierei nr. 151;
În conformitate cu prevederile:
- Art. 19^1 și art. 27^1, alin. (2), din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, cu modificările şi completările ulterioare și ale Cap. VIII ^1, cu precădere art. 38^1, 38^2, 38^3 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul şi de elaborare şi actualizare a documentațiilor de urbanism, aprobate prin Ordinul nr. 233/2016, al M.D.R.A.P., cu modificările și completările ulterioare;
Luând în considerare avizele Comisiilor de specialitate nr. 2 și 5 ale Consiliului Local Brașov și avizul Secretarului General nr. 66.189 din 25.04.2024;
În temeiul prevederilor art. 87, alin. (5), art. 129, alin. (1), alin. (2), lit. d), alin. (7), lit. b), art. 135, alin. (8), art. 139, alin. (1), art. 154, alin. (1), art. 196, alin. (1), lit. a) și art. 243, alin. (1), lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019, privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

H O T Ă R Ă Ș T E :

Art. 1.
 Se aprobă limitele așezării informale din Municipiul Brașov, str. Carierei nr. 151, identificate conform extras C.F. nr. 167219.

Art. 2. Grupul de lucru constituit în baza H.C.L. nr. 543/2023 prin aplicarea prevederilor art. 38^3, art. 38^4 și 38^5 ale Ordinului nr. 233/2016 cu modificările și completările ulterioare, va analiza și evalua așezarea informală, cu propunerea măsurilor și întocmirea planului de acțiune, în vederea aplicării prevederilor Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul, cu privire la așezările informale.

Art. 3. Primarul Municipiului Braşov, prin Direcţia Arhitect Şef - Serviciul Amenajarea Teritoriului şi Gestiune Date Urbane, respectiv membrii desemnați în cadrul grupului de lucru local conform H.C.L. nr. 543/2023 vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.