BRAȘOV

HCL nr.563 din data de 29.08.2024

Primăria Municipiului Brașov

HCL nr.563 din data de 29.08.2024

Site-ul oficial al Primariei Municipiului Brasov / www.brasovcity.ro

Distribuie această pagină.

Hotărârea Consiliului Local al Municipiul Brașov nr. 563 din data de 29.08.2024

Titlu: Trecerea în domeniul public al Municipiului Braşov, a cotei de 50/1.061 din terenul înscris în C.F. nr. 173338, nr. cad. 173338 - str. Fânului.

Conținut :

 
 
HOTĂRÂREA Nr. 563
din data de  29  august  2024
 
 
Privind: trecerea în domeniul public al Municipiului Braşov, a cotei de 50/1.061 din terenul înscris în C.F. nr. 173338, nr. cad. 173338 - str. Fânului;
Consiliul Local al Municipiului Brașov, întrunit în ședință ordinară, azi 29 august 2024;
Având în vedere:
- Referatul de aprobare nr. 121.629 din 2024 al Primarului Municipiului Brașov, în calitate de inițiator;
- Declarația de renunțare nr. 1.439 din 08.05.2024 și extrasul C.F. pentru informare nr. 173338;
- Adresa de la Iordan Vasile-Eleazar și Răducanu Andreea, înregistrată cu nr. 80.030 din 24.05.2024;
- Raportul de specialitate nr. 121.636 din 2024 al Serviciului Administrare Patrimoniu și Urbanism Comercial din cadrul Direcției Tehnice, privind trecerea în domeniul public al Municipiului Braşov, a cotei de 50/1.061 din terenul înscris în C.F. nr. 173338, nr. cad. 173338 - str. Fânului;
În conformitate cu prevederile:
- Art. 553, alin. (2), art. 554, coroborat cu art. 562, alin. (2), art. 863, lit. f) din Codul Civil;
Luând în considerare avizele Comisiilor de specialitate nr. 1, 5 și 6 ale Consiliului Local Brașov și avizul Secretarului General nr. 121.631 din 29.08.2024;
În temeiul prevederilor art. 129, alin. (1), art. 139, alin. (3), lit. g), art. 154, alin. (1), alin. (2), art. 196, alin. (1), lit. a), art. 243, alin. (1), lit. a) și art. 296, alin. (2) din O.U.G. nr. 57/2019, privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
 
 
H O T Ă R Ă Ș T E :
 
 
Art. 1. Se aprobă trecerea în domeniul privat al Municipiului Brașov, a cotei de 50/1.061 din terenul înscris în C.F. nr. 173338 Brașov, nr. cad. 173338, în suprafață totală de 909 m.p., str. Fânului din Municipiul Brașov.  
Art. 2. Se aprobă trecerea din domeniul privat în domeniul public al Municipiului Brașov și înscrierea în evidențele de carte funciară, a cotei de 50/1.061 din terenul înscris în C.F. nr. 173338 Brașov, nr. cad. 173338, în suprafață totală de 909 m.p., str. Fânului din Municipiul Brașov.  
Art. 3. Primarul Municipiului Braşov, prin Direcţia Tehnică - Serviciul Administrare Patrimoniu și Urbanism Comercial, va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.