Republică H.C.L. nr. 803/2025.
Conținut :
HOTĂRÂREA Nr. 1014
din data de 28 noiembrie 2025
Pentru: modificarea anexei la H.C.L. nr. 803/2025 privind desemnarea reprezentanților Consiliului Local în Consiliile de Administrație ale unităților de învățământ preuniversitar din Municipiul Brașov, pentru anul școlar 2025 - 2026;
Consiliul Local al Municipiului Brașov, întrunit în ședință ordinară, azi 28 noiembrie 2025;
Având în vedere:
- Referatul de aprobare nr. 210.789 din 2025 al Primarului Municipiului Brașov, în calitate de inițiator;
- Raportul de specialitate nr. 210.791 din 2025 al Serviciului Administrare Patrimoniu și Urbanism Comercial din cadrul Direcției Administrație Publică Locală, Patrimoniu, pentru modificarea anexei la H.C.L. nr. 803/2025 privind desemnarea reprezentanților Consiliului Local în Consiliile de Administrație ale unităților de învățământ preuniversitar din Municipiul Brașov, pentru anul școlar 2025 - 2026;
În conformitate cu prevederile:
- Legii Învățământului Preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările și completările ulterioare;
- Ordinului Ministerului Educației nr. 5.726 din 6 august 2024, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 795 din 12 august 2024, pentru aprobarea Regulamentului-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar din 6 august 2024;
- Ordinului Ministerului Educației nr. 6.223/2023 pentru aprobarea Metodologiei-cadru de organizare și funcționare a consiliilor de administrație din unitățile de învățământ preuniversitar;
- Ordinului Ministerului Educației nr. 6.224/2023, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 855 din 22 septembrie 2023, pentru aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a palatelor și cluburilor copiilor și a Regulamentului de organizare și funcționare a cluburilor sportive școlare;
- H.C.L. nr. 706/2024, republicată, privind aprobarea rețelei unităților de învățământ preuniversitar, din Municipiul Brașov, pentru anul școlar 2025 - 2026;
- Decizia nr. 445/2025 transmisă de Inspectoratul Școlar al Județului Brașov prin mail-ul înregistrat la Primăria Municipiului Brașov cu nr. 186.457/2025;
Luând în considerare avizele Comisiilor de specialitate nr. 1, 4 și 5 ale Consiliului Local Brașov și avizul Secretarului General nr. 210.790 din 28.11.2025;
În temeiul prevederilor art. 129, alin. (1), alin. (2), lit. d), alin. (7), lit. a), art. 139, alin. (1), art. 196, alin. (1), lit. a) și art. 243, alin. (1), lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019, privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
H O T Ă R Ă Ș T E :
Art. 1. Se aprobă modificarea anexei la H.C.L. nr. 803/2025 privind desemnarea reprezentanților Consiliului Local în Consiliile de administrație ale unităților de învățământ preuniversitar din Municipiul Brașov, pentru anul școlar 2025-2026, conform anexei, parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2. H.C.L. nr. 803/2025 privind desemnarea reprezentanților Consiliului Local în Consiliile de Administrație ale unităților de învățământ preuniversitar din Municipiul Brașov, pentru anul școlar 2025-2026, astfel modificată, se va republica, celelalte prevederi rămânând neschimbate.
Art. 3. Primarul Municipiului Brașov, prin Direcția Administrație Publică Locală Patrimoniu - Serviciul Administrare Patrimoniu și Urbanism Comercial și unitățile de învățământ preuniversitar din Municipiul Brașov vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
Hotărârea cuprinde:
Anexa - Reprezentanții Consiliului Local al Municipiului Brașov în Consiliul de Administrație al unităților de învățământ preuniversitar, pentru anul școlar 2025-2026
HOTĂRÂREA Nr. 803 din data de 26 septembrie 2025
Republicată conform H.C.L. nr. 1014 din 28 noiembrie 2025
Privind: desemnarea reprezentanților Consiliului Local în Consiliile de Administrație ale unităților de învățământ preuniversitar din Municipiul Brașov, pentru anul școlar 2025 - 2026;
Consiliul Local al Municipiului Brașov, întrunit în ședință ordinară, azi 28 noiembrie 2025;
Având în vedere:
- Referatul de aprobare nr. 210.789 din 2025 al Primarului Municipiului Brașov, în calitate de inițiator;
- Raportul de specialitate nr. 210.791 din 2025 al Serviciului Administrare Patrimoniu și Urbanism Comercial din cadrul Direcției Administrație Publică Locală, Patrimoniu, pentru modificarea anexei la H.C.L. nr. 803/2025 privind desemnarea reprezentanților Consiliului Local în Consiliile de Administrație ale unităților de învățământ preuniversitar din Municipiul Brașov, pentru anul școlar 2025 - 2026;
În conformitate cu prevederile:
- Legii Învățământului Preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările și completările ulterioare;
- Ordinului Ministerului Educației nr. 5.726 din 6 august 2024, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 795 din 12 august 2024, pentru aprobarea Regulamentului-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar din 6 august 2024;
- Ordinului Ministerului Educației nr. 6.223/2023 pentru aprobarea Metodologiei-cadru de organizare și funcționare a consiliilor de administrație din unitățile de învățământ preuniversitar;
- Ordinului Ministerului Educației nr. 6.224/2023, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 855 din 22 septembrie 2023, pentru aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a palatelor și cluburilor copiilor și a Regulamentului de organizare și funcționare a cluburilor sportive școlare;
- H.C.L. nr. 706/2024, republicată, privind aprobarea rețelei unităților de învățământ preuniversitar, din Municipiul Brașov, pentru anul școlar 2025 - 2026;
- Decizia nr. 445/2025 transmisă de Inspectoratul Școlar al Județului Brașov prin mail-ul înregistrat la Primăria Municipiului Brașov cu nr. 186.457/2025;
Luând în considerare avizele Comisiilor de specialitate nr. 1, 4 și 5 ale Consiliului Local Brașov și avizul Secretarului General nr. 210.790 din 28.11.2025;
În temeiul prevederilor art. 129, alin. (1), alin. (2), lit. d), alin. (7), lit. a), art. 139, alin. (1), art. 196, alin. (1), lit. a) și art. 243, alin. (1), lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019, privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
H O T Ă R Ă Ș T E :
Art. 1. Se aprobă desemnarea reprezentanților Consiliului Local în Consiliile de Administrație ale unităților de învățământ preuniversitar din Municipiul Brașov, pentru anul școlar 2025-2026, conform anexei, parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2. Primarul Municipiului Brașov, prin Direcția Administrație Publică Locală, Patrimoniu - Serviciul Administrare Patrimoniu și Urbanism Comercial și unitățile de învățământ preuniversitar din Municipiul Brașov vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.