Conținut :
HOTĂRÂREA Nr. 1051
din data de 28 noiembrie 2025
Privind: reglementarea situației juridice a imobilului teren, situat în Brașov, str. Calea București f.n.;
Consiliul Local al Municipiului Brașov, întrunit în ședință ordinară, azi 28 noiembrie 2025;
Având în vedere:
- Referatul de aprobare nr. 209.070 din 2025 al Primarului Municipiului Brașov, în calitate de inițiator;
- Hotărârea Consiliului Local nr. 24/25.01.2013 privind aprobarea documentației „P.U.Z. Modificator - str. Nucului - str. Lacurilor - Calea București, Brașov”;
- Raportul de specialitate nr. 209.072 din 2025 al Serviciului Cadastru, Valorificare, Registrul Agricol și Fond Funciar din cadrul Direcției Administrație Publică Locală, Patrimoniu, privind reglementarea situației juridice a imobilului teren, situat în Brașov, str. Calea București f.n.;
În conformitate cu prevederile:
- O.G. nr. 43/1997, privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
- Art. 888 din Codul Civil;
- Legii nr. 7/1996 a cadastrului și publicității imobiliare, cu completările și modificările ulterioare;
- Ordinului nr. 600/2023 al A.N.C.P.I. Brașov, cu modificările și completările ulterioare;
Luând în considerare avizele Comisiilor de specialitate nr. 1, 5 și 6 ale Consiliului Local Brașov și avizul Secretarului General nr. 209.071 din 28.11.2025;
În temeiul prevederilor art. 87, alin. (5), art. 106, alin. (3), art. 129, alin. (1), alin. (2), lit. c), art. 139, alin. (3), lit. g), art. 154, alin. (1), alin. (2), art. 196, alin. (1), lit. a) și art. 243, alin. (1), lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019, privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
H O T Ă R Ă Ș T E :
Art. 1. Se atestă apartenența la domeniul public al Municipiului Brașov, a imobilului identificat conform C.F. nr. 170242 Brașov, nr. top. 7261/1/a/1/95/1/1/2.
Art. 2. Se atestă apartenența la domeniul public al Municipiului Brașov, a imobilului identificat conform C.F. nr. 128151 Brașov, nr cadastral 128151.
Art. 3. Primarul Municipiului Brașov, prin Direcția Administrație Publică Locală, Patrimoniu - Serviciul Cadastru, Valorificare, Registru Agricol și Fond Funciar, va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.