BRAȘOV

HCL nr.246 din data de 28.04.2025

Primăria Municipiului Brașov

HCL nr.246 din data de 28.04.2025

Site-ul oficial al Primariei Municipiului Brasov / www.brasovcity.ro

Distribuie această pagină.

Hotărârea Consiliului Local al Municipiul Brașov nr. 246 din data de 28.04.2025

Titlu: Aprobare Acord de Colaborare între Municipiul Brașov și Clubul Sportiv al Surzilor ”Tăcerea Brașov”, pentru organizarea Campionatului Național de Bowling.

Conținut :
 
 
HOTĂRÂREA Nr. 246
din data de  28  aprilie  2025
 
 
Privind: aprobare Acord de Colaborare între Municipiul Brașov și Clubul Sportiv al Surzilor ”Tăcerea Brașov”, pentru organizarea Campionatului Național de Bowling;
 
Consiliul Local al Municipiului Brașov, întrunit în ședință ordinară, azi 28 aprilie 2025;
Având în vedere:
- Referatul de aprobare nr. 59.395 din 16.04.2025 al Primarului Municipiului Braşov, în calitate de inițiator;
- Adresa nr. 51.261 din 03.04.2025 a Clubului Sportiv al Surzilor ”Tăcerea Brașov”;
- Raportul de specialitate nr. 59.399 din 16.04.2025 al Serviciului Comunicare, Relații Externe și Turism din cadrul Direcției Proiecte și Comunicare, privind aprobare Acord de Colaborare între Municipiul Brașov și Clubul Sportiv al Surzilor ”Tăcerea Brașov”;
În conformitate cu prevederile:
- Art. 129, alin. (7), lit. b) și lit. f), alin. (9), lit. a), art. 154, alin. (6) și art. 155, alin. (5) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
Luând în considerare avizele Comisiilor de specialitate nr. 1, 4 și 5 ale Consiliului Local Brașov și avizul Secretarului General nr. 59.398 din 28.04.2025;
În temeiul prevederilor art. 129, alin. (1), alin. (2), lit. d), lit. e), alin (4), lit. a), alin (7), lit. b), lit. f), alin. (9), lit. a), art. 139, alin. (3), lit. f), art. 154, alin (1), art. 196, alin. (1), lit. a) și art. 243, alin. (1), lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019, privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
 
H O T Ă R Ă Ș T E :
 
Art. 1. Se aprobă Acordul de colaborare dintre Municipiul Brașov și Clubul Sportiv al Surzilor ”Tăcerea Brașov”, conform Anexei, parte integrantă a prezentei hotărâri.
Art. 2. Se împuterniceşte Primarul Municipiului Braşov să semneze Acordul de colaborare arătat la Art. 1.
Art. 3. Primarul Municipiului Braşov, prin Direcția Proiecte și Comunicare - Serviciul Comunicare, Relații Externe și Turism și Serviciul Public Local Salvamont, Agrement și Parking vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.

 

Hotărârea cuprinde:

Anexa  - Acord de colaborare dintre Municipiul Brașov și Clubul Sportiv al Surzilor ”Tăcerea Brașov”

Lista documente:

Anexa_PHCL_CNBowling.pdf