BRAȘOV

HCL nr.264 din data de 28.04.2025

Primăria Municipiului Brașov

HCL nr.264 din data de 28.04.2025

Site-ul oficial al Primariei Municipiului Brasov / www.brasovcity.ro

Distribuie această pagină.

Hotărârea Consiliului Local al Municipiul Brașov nr. 264 din data de 28.04.2025

Titlu: Aprobarea includerii obiectivului de investiții: “Extinderea străzii 13 Decembrie (drum de categoria III) pe tronsonul de la intersecția cu strada Orizontului până la intersecția cu strada Vasile Goldiș, Municipiul Brașov, Județul Brașov” în Programul național de dezvoltare locală etapa a II-a.

Observații : Încetează aplicabilitatea H.C.L. nr. 184/2025.
Conținut :
 
HOTĂRÂREA Nr. 264
din data de 28  aprilie  2025
 
 
Privind: aprobarea includerii obiectivului de investiții: “Extinderea străzii 13 Decembrie (drum de categoria III) pe tronsonul de la intersecția cu strada Orizontului până la intersecția cu strada Vasile Goldiș, Municipiul Brașov, Județul Brașov” în Programul național de dezvoltare locală etapa a II-a;
 
Consiliul Local al Municipiului Brașov, întrunit în ședință ordinară, azi 28 aprilie 2025;
Având în vedere:
- Referatul de aprobare nr. 54.193 din 2025 al Primarului Municipiului Brașov, în calitate de inițiator;
- Raportul de specialitate nr. 54.197 din 2025 al Serviciului Amenajare Drumuri Publice şi Siguranţa Circulaţiei din cadrul Direcției Tehnice, privind aprobarea includerii obiectivului de investiții: “Extinderea străzii 13 Decembrie (drum de categoria III) pe tronsonul de la intersecția cu strada Orizontului până la intersecția cu strada Vasile Goldiș, Municipiul Brașov, Județul Brașov în Programul național de dezvoltare locală etapa a II-a;
În conformitate cu prevederile:
- O.G. nr. 6/2025 privind stabilirea unor măsuri pentru implementarea programelor naționale din domeniul lucrărilor publice;
- Normelor metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 28/2013 pentru aprobarea Programului național de dezvoltare locală, aprobate prin Ordinul viceprim-ministrului, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice nr. 1851/2013, republicat, cu modificările și completările ulterioare;
- Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;
Luând în considerare avizele Comisiilor de specialitate nr. 1, 5 și 6 ale Consiliului Local Brașov și avizul Secretarului General nr. 54.195 din 28.04.2025;
În temeiul prevederilor art. 129, alin. (1), alin. (2), lit. b), alin. (4), lit. d), art. 139, alin. (1), art. 154, alin. (1), alin. (2), art. 196, alin. (1), lit. a) și art. 243, alin. (1), lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019, privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
H O T Ă R Ă Ș T E :
Art. 1. Se aprobă includerea obiectivului de investiții: ,,Extinderea străzii 13 Decembrie (drum de categoria III) pe tronsonul de la intersecția cu strada Orizontului până la intersecția cu strada Vasile Goldiș, Municipiul Brașov, Județul Brașov” în Programul național de dezvoltare locală etapa a II-a, conform prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 6/2025 privind stabilirea unor măsuri pentru implementarea programelor naționale din domeniul lucrărilor publice.
Art. 2. Se aprobă Devizul general estimativ pentru obiectivul de investiții: ,,Extinderea străzii 13 Decembrie (drum de categoria III) pe tronsonul de la intersecția cu strada Orizontului până la intersecția cu strada Vasile Goldiș, Municipiul Brașov, Județul Brașov, la valoarea de 55.442.576,50 lei care: bugetul de stat 52.211.726,50 lei, bugetul local 3.230.850,00 lei - ca Anexa nr. 1 la prezenta hotărâre.
Art. 3. Se aprobă asigurarea de la bugetul local a sumei de 3.230.850,00 lei.
Art. 4. Se aprobă Anexa nr. 3 la Normele metodologice, ca Anexa nr. 2 la prezenta hotărâre.
Art. 5. Odată cu data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, H.C.L. nr. 184 din 19.03.2025, își încetează aplicabilitatea.
Art. 6. Primarul Municipiului Brașov, prin Direcția Tehnică - Serviciul Amenajare Drumuri Publice și Siguranța Circulației, va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
Hotărârea cuprinde:
Anexa 1 - Deviz general al obiectivului de investiții: ,,Extinderea străzii 13 Decembrie (drum de categoria III) pe tronsonul de la intersecția cu strada Orizontului până la intersecția cu strada Vasile Goldiș, Municipiul Brașov, Județul Brașov”
Anexa 2 - Solicitare de finanțare prin Programul național de dezvoltare locală a obiectivului investiţii  „Extinderea străzii 13 Decembrie (drum de categoria III) pe tronsonul de la intersecția cu strada Orizontului până la intersecția cu strada Vasile Goldiș, municipiul Brașov, județul Brașov” pentru anul 2025

Lista documente:

anexa 1.pdf
anexa 2 .pdf