BRAȘOV

HCL nr.898 din data de 31.10.2025

Primăria Municipiului Brașov

HCL nr.898 din data de 31.10.2025

Site-ul oficial al Primariei Municipiului Brasov / www.brasovcity.ro

Distribuie această pagină.

Hotărârea Consiliului Local al Municipiul Brașov nr. 898 din data de 31.10.2025

Titlu: Aprobarea cofinanțării lucrărilor de bază aferente obiectivului de investiții “Construire Stadionul Tineretului, Municipiul Brașov, str. Stadionului nr. 14, județul Brașov”, conform prevederilor O.U.G. nr. 52/2025.

Conținut :
 

HOTĂRÂREA Nr. 898
din data de  31  octombrie  2025
 
 
 
Privind: aprobarea cofinanțării lucrărilor de bază aferente obiectivului de investiții “Construire Stadionul Tineretului, Municipiul Brașov, str. Stadionului nr. 14, județul Brașov”, conform prevederilor O.U.G. nr. 52/2025;
 
Consiliul Local al Municipiului Brașov, întrunit în ședință ordinară, azi 31 octombrie 2025;
Având în vedere:
- Referatul de aprobare nr. 186.206 din 15.10.2025 al Primarului Municipiului Brașov, în calitate de inițiator;
- Includerea obiectivului de investiții “Construire Stadionul Tineretului, Municipiul Brașov, str. Stadionului, nr. 14, județul Brașov”, pe lista sinteza a subprogramului Complexuri sportive prin Programul Național de construcții de Interes Public sau Social, care se derulează prin Compania Națională de Investiții “C.N.I.” S.A.;
- Protocolul de predare primire a amplasamentului nr. 25.392 din 18.02.2025 (nr. înregistrare M.D.L.P.A. 53.077 din 13.03.2025, nr. înregistrare C.N.I. 10.550 din 28.02.2025);
- Raportul de specialitate nr. 186.217 din 15.10.2025 al Serviciului Investiții din cadrul Direcției Tehnice, privind aprobarea cofinanțării lucrărilor de bază aferente obiectivului de investiții “Construire Stadionul Tineretului, Municipiul Brașov, str. Stadionului nr. 14, județul Brașov”, conform prevederilor O.U.G. nr. 52/2025;
În conformitate cu prevederile:
- Programului național de construcții de interes public sau social SUBPROGRAMUL ”COMPLEXURI SPORTIVE” art. 3, alin. 1 din Anexa 3 la O.G. nr. 25/2001 cu modificările și completările ulterioare, conform cărora se pot finanța următoarele categorii de servicii și lucrări: expertize și studii aferente obiectivelor de investiții, proiectare, asistență tehnică, dirigenție de șantier, servicii de coordonare în materie de sănătate și securitate în muncă, execuție de lucrări pentru construcții noi, reabilitare, consolidare, extindere, modernizare, finalizare structuri începute, dotare, program derulat derulează prin Compania Națională de Investiții “C.N.I.” S.A.,
- Ordonanței Guvernului nr. 25/2001 privind înființarea Companiei Naționale de Investiții „CNI S.A.”, cu modificările și completările ulterioare;
- Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 52 din 1 octombrie 2025 pentru modificarea și completarea unor acte normative, pentru stabilirea unor măsuri privind implementarea programelor naționale din domeniul lucrărilor publice, precum și pentru stabilirea unor măsuri bugetare;
- Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;
Luând în considerare avizele Comisiilor de specialitate nr. 1, 5 și 6 ale Consiliului Local Brașov și avizul Secretarului General nr. 186.214 din 31.10.2025;
În temeiul prevederilor art. 129, alin. (1), alin. (2), lit. e), alin. (9), lit. a), art. 139, alin. (3),  lit. f), art. 154, alin. (1), alin. (2), art. 196, alin. (1), lit. a) și art. 243, alin. (1), lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019, privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
H O T Ă R Ă Ș T E :
Art. 1. Se aprobă cofinanțarea lucrărilor de bază aferente obiectivului de investiții “Construire Stadionul Tineretului, Municipiul Brașov, str. Stadionului nr. 14, județul Brașov”, conform prevederilor O.U.G. nr. 52/2025, în cuantum de 25 % din valoarea totală a lucrărilor de construcții-montaj, inclusiv TVA.
Art. 2. Se aprobă semnarea convenției între Municipiul Brașov și Compania Națională de Investiții „C.N.I.“ - S.A. privind participarea Municipiului Brașov la cofinanțarea cu 25 % din valoarea totală a lucrărilor de construcții-montaj aferente obiectivului de investiții “Construire Stadionul Tineretului, Municipiul Brașov, str. Stadionului nr. 14, județul Brașov”.
Art. 3. Primarul Municipiului Brașov, prin Direcția Tehnică - Serviciul Investiții, va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.