BRAȘOV

HCL nr.978 din data de 28.11.2025

Primăria Municipiului Brașov

HCL nr.978 din data de 28.11.2025

Site-ul oficial al Primariei Municipiului Brasov / www.brasovcity.ro

Distribuie această pagină.

Hotărârea Consiliului Local al Municipiul Brașov nr. 978 din data de 28.11.2025

Titlu: Aprobarea implementării Programului multianual de interes local pentru susținerea familiilor numeroase cu domiciliul stabil în Municipiul Brașov.

Conținut :
 
HOTĂRÂREA Nr. 978
din data de  28  noiembrie  2025
 
 
 
Privind: aprobarea implementării Programului multianual de interes local pentru susținerea familiilor numeroase cu domiciliul stabil în Municipiul Brașov;
Consiliul Local al Municipiului Brașov, întrunit în ședință ordinară, azi 28 noiembrie 2025;
Având în vedere:
- Referatul de aprobare nr. 52/117473/(RI37) 175 din 21.11.2025 al Primarului Municipiului Brașov, în calitate de inițiator;
- Raportul de specialitate nr. 52/117497/(RI37) 177 din 21.11.2025 al Direcției de Asistență Socială Brașov, privind aprobarea implementării Programului multianual de interes local pentru susținerea familiilor numeroase cu domiciliul stabil în Municipiul Brașov;
În conformitate cu prevederile:
- Art. 121, alin. (1) din Constituția României;
- Art. 2, alin. (2) din Legea nr. 69/2000 a educației fizice și sportului, cu modificările și completările ulterioare;
- Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;
- Art. 9 alin.  (1)-(3), alin. (9), art. 15, art. 16, art. 66, alin. (1)-(5), art. 68, alin. (1) din Legea  nr. 292/2011, a asistenței sociale, cu modificările și completările ulterioare;
- Art. 1, alin. (2), art. 2, alin. (4) și art. 53, alin. (2)  din Legea nr. 272/2004, privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată;
- H.C.L. nr. 721/2023, privind aprobarea Strategiei de dezvoltare a serviciilor sociale din municipiul Brașov pentru perioada 2023-2033;
- H.C.L. nr. 93/2025, privind aprobarea aderării Municipiului Brașov la Rețeaua Europeană a Municipalităților Favorabile Familiei - European Network of Family-Friendly Municipalities;
Luând în considerare avizele Comisiilor de specialitate nr. 1, 3 și 5 ale Consiliului Local Brașov și avizul Secretarului General nr. 212.551 din 28.11.2025;
În temeiul prevederilor art. 87, alin. (5), art. 129, alin. (1), alin. (2), lit. d), alin. (7), lit. b), art. 139, alin. (1), art. 154, alin. (1), art. 196, alin. (1), lit. a) și art. 243, alin. (1), lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019, privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

H O T Ă R Ă Ș T E :

Art. 1.
Începând cu 01.01.2026 se aprobă implementarea Programului multianual de interes local pentru susținerea familiilor numeroase cu domiciliul stabil în Municipiul Brașov.
Art. 2. Direcția de Asistență Socială Brașov va asigura punerea în aplicare a ”Metodologiei privind implementarea Programului multianual de interes local pentru susținerea familiilor numeroase cu domiciliul stabil în Municipiul Brașov”, conform anexei 1, parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 3. Se aprobă acordarea de facilități pentru susținerea familiilor numeroase cu domiciliul în Municipiul Brașov de către instituțiile aflate în subordinea Consiliului Local al Municipiului Brașov, conform anexei 2, parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 4. Primarul Municipiului Brașov, prin Direcția de Asistență Socială Brașov, Grădina Zoologică Brașov, Teatrul Arlechino Brașov, Filarmonica Brașov, Opera Brașov, Teatrul ”Sică Alexandrescu” Brașov, Direcția Administrare Infrastructură Sportivă Brașov și Serviciul Public Local Salvamont, Agrement și Parking vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.

Hotărârea cuprinde:

Anexa 1 - Metodologia privind implementarea Programului multianual de interes local pentru susținerea familiilor numeroase cu domiciliul stabil în Municipiul Brașov

Anexa 2 - Facilități acordate prin Programul multianual de interes local pentru susținerea familiilor numeroase cu domiciliul stabil în Municipiul Brașov

Lista documente:

Anexa nr. 1 PHCL METODOLOGIE SFANU.pdf
Anexa nr. 2 PHCL SFANU facilitati.pdf