Încetează aplicabilitatea H.C.L. nr. 227/2025.
Conținut :
HOTĂRÂREA Nr. 104
din data de 27 februarie 2026
Privind: aprobarea Regulamentului de Organizare și Funcționare pentru Centrul de Afaceri, Transfer Tehnologic și Incubator de Afaceri (CATTIA), Brașov;
Consiliul Local al Municipiului Brașov, întrunit în ședință ordinară, azi 27 februarie 2026;
Având în vedere:
- Referatul de aprobare nr. 20.746 din 11.02.2026 al Primarului Municipiului Brașov, în calitate de inițiator;
- Contractul de administrare a Incubatorului de Afaceri CATTIA nr. 164/224238/2025, încheiat între UAT Municipiul Brașov și S.C. Iceberg Plus S.R.L.;
- Adresa S.C. Iceberg Plus S.R.L., înregistrată la Primăria Municipiului Brașov cu nr. 20.377/2026;
- Raportul de specialitate nr. 20.749 din 11.02.2026 al Serviciului Administrare Patrimoniu și Urbanism Comercial din cadrul Direcției Administrație Publică Locală, Patrimoniu, privind aprobarea Regulamentului de Organizare și Funcționare pentru Centrul de Afaceri, Transfer Tehnologic și Incubator de Afaceri (CATTIA), Brașov;
Luând în considerare avizele Comisiilor de specialitate nr. 1, 5 și 6 ale Consiliului Local Brașov și avizul Secretarului General nr. 20.748 din 27.02.2026;
În temeiul prevederilor art. 129, alin. (1), alin. (2), lit. b), alin. (4), lit. f), art. 139, alin. (1), art. 154, alin. (1), alin. (2), art. 196, alin. (1), lit. a) și art. 243, alin. (1), lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019, privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
H O T Ă R Ă Ș T E :
Art. 1. Se aprobă Regulamentul de Organizare și Funcționare pentru Centrul de Afaceri Transfer Tehnologic și Incubator de Afaceri (CATTIA), din strada Institutului, nr. 35, Brașov, conform Anexei, parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2. Începând cu data de 01.03.2026 își încetează aplicabilitatea Hotărârea Consiliului Local nr. 227 din 28.04.2025.
Art. 3. Primarul Municipiului Brașov, prin Direcția Administrație Publică Locală, Patrimoniu - Serviciul Administrare Patrimoniu și Urbanism Comercial, va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
Hotărârea cuprinde:
Anexa - Regulament de Organizare și Funcționare pentru Centrul de Afaceri Transfer Tehnologic și Incubator de Afaceri (CATTIA)