Conținut :
HOTĂRÂREA Nr. 11
din data de 30 ianuarie 2026
Privind: aprobarea Planului anual de acțiune privind serviciile sociale administrate și finanțate din bugetul Consiliului Local al Municipiului Brașov, pentru anul 2026;
Consiliul Local al Municipiului Brașov, întrunit în ședință ordinară, azi 30 ianuarie 2026;
Având în vedere:
- Referatul de aprobare nr. 52/3507/(RI37) 3 din 15.01.2026 al Primarului Municipiului Brașov, în calitate de inițiator;
- Raportul de specialitate nr. 52/3552/(RI37) 7 din 15.01.2026 al Direcției de Asistență Socială Brașov, privind aprobarea Planului anual de acțiune privind serviciile sociale administrate și finanțate din bugetul Consiliului Local al Municipiului Brașov, pentru anul 2026;
În conformitate cu prevederile:
- Art. 112, alin. (3), lit. b), lit. k), art. 118, alin. (1), alin. (2), alin (3) din Legea nr. 292/2011 a asistenței sociale, cu modificările și completările ulterioare;
- Art. 3, alin. (2), lit. b) din anexa 2 Regulament-cadru de organizare și funcționare al direcțiilor de asistență socială organizate în subordinea consiliilor locale ale municipiilor și orașelor din H.G. nr. 797/2017 pentru aprobarea regulamentelor-cadru de organizare și funcționare ale serviciilor publice de asistență socială și a structurii orientative de personal, cu modificările și completările ulterioare;
- H.G. nr. 440/2022 pentru aprobarea Strategiei naționale privind incluziunea socială și reducerea sărăciei pentru perioada 2022-2027;
- H.G. nr. 1543/2022 pentru aprobarea Strategiei naționale privind prevenirea instituționalizării persoanelor adulte cu dizabilități și accelerarea procesului de dezinstituționalizare, pentru perioada 2022-2030;
- H.G. nr. 1492/2022 pentru aprobarea Strategiei naționale privind îngrijirea de lungă durată și îmbătrânirea activă pentru perioada 2023-2030;
- H.G. nr. 969/2023 privind aprobarea Strategiei naționale pentru protecția și promovarea drepturilor copilului "Copii protejați, România sigură" 2023-2027;
- H.G. nr. 1547/2022 pentru aprobarea Strategiei naționale privind promovarea egalității de șanse și de tratament între femei și bărbați și prevenirea și combaterea violenței domestice pentru perioada 2022-2027;
- H.G. nr. 344/2022 pentru aprobarea Strategiei naționale în domeniul drogurilor 2022-2026 și a Planului de acțiune pentru implementarea Strategiei naționale în domeniul drogurilor 2022-2026;
- H.G. nr. 490/2022 pentru aprobarea Strategiei naționale privind drepturile persoanelor cu dizabilități "O Românie echitabilă" 2022-2027;
- H.G. nr. 558/2021 privind aprobarea Strategiei naționale pentru ocuparea forței de muncă 2021-2027 și a Planului de acțiuni pe perioada 2021-2027 pentru implementarea Strategiei naționale pentru ocuparea forței de muncă 2021-2027;
- H.G. nr. 560/2022 pentru aprobarea Strategiei Guvernului României de incluziune a cetățenilor români aparținând minorității rome pentru perioada 2022-2027;
- H.G. nr. 592/2021 privind aprobarea Strategiei naționale pentru prevenirea și combaterea violenței sexuale "SINERGIE" 2021-2030 și a Planului de acțiuni pentru implementarea Strategiei naționale pentru prevenirea și combaterea violenței sexuale "SINERGIE" 2021-2030;
- H.G. nr. 1491/2022 pentru aprobarea Strategiei naționale privind incluziunea socială a persoanelor fără adăpost pentru perioada 2022-2027 și a Planului de acțiune pentru perioada 2022-2027;
- H.G. nr. 877/2018 privind adoptarea Strategiei naționale pentru dezvoltarea durabilă a României 2030, cu modificările și completările ulterioare;
- H.G. nr. 435/2022 privind aprobarea unor programe de interes național pentru dezvoltarea serviciilor sociale pentru persoane vârstnice, cu modificările și completările ulterioare;
- Ordinului nr. 1086/2018 privind aprobarea modelului cadru al Planului anual de acțiune privind serviciile sociale administrate și finanțate din bugetul consiliului județean/consiliul local/Consiliul General al Municipiului București;
- Ordinului nr. 2489/2023 privind aprobarea Standardelor minime de calitate privind managementul de caz în serviciile sociale acordate persoanelor vârstnice;
- H.C.L. nr. 721/2023 privind aprobarea Strategiei de dezvoltare a serviciilor sociale din Municipiul Brașov, pentru anii 2023-2033;
Luând în considerare avizele Comisiilor de specialitate nr. 1, 3 și 5 ale Consiliului Local Brașov și avizul Secretarului General nr. 10.261 din 30.01.2026;
În temeiul prevederilor art. 87, alin. (5), art. 129, alin. (1), alin. (2), lit. d), alin. (7), lit. b), art. 139, alin. (1), art. 154, alin. (1), art. 196, alin. (1), lit. a) și art. 243, alin. (1), lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019, privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
H O T Ă R Ă Ș T E
Art. 1. Se aprobă Planul anual de acțiune privind serviciile sociale administrate și finanțate din bugetul Consiliului Local al Municipiului Brașov, pentru anul 2026, conform Anexei, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2. Primarul Municipiului Brașov, prin Direcția de Asistență Socială Brașov, va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
Hotărârea cuprinde:
Anexa - Planul anual de acțiune privind serviciile sociale administrate și finanțate din bugetul Consiliului Local al Municipiului Brașov, pentru anul 2026