Conținut :
HOTĂRÂREA Nr. 206
din data de 31 martie 2026
Privind: reglementarea situației juridice a unui imobil situat în Municipiul Brașov, strada Ștefan Octavian Iosif f.n.;
Consiliul Local al Municipiului Brașov, întrunit în ședință ordinară, azi 31 martie 2026;
Având în vedere:
- Referatul de aprobare nr. 35.154 din 2026 al Primarului Municipiului Brașov, în calitate de inițiator;
- Cererea înregistrată la Primăria Municipiului Brașov cu nr. 19.950 din 10.02.2026;
- C.F. nr. 140409 Brașov;
- Raportul de specialitate nr. 35.158 din 2026 al Serviciului Cadastru, Valorificare, Registrul Agricol și Fond Funciar din cadrul Direcției Administrație Publică Locală, Patrimoniu, privind reglementarea situației juridice a unui imobil situat în Municipiul Brașov, strada Ștefan Octavian Iosif f.n.;
În conformitate cu prevederile:
- Art. 888 din Codul Civil;
- Art. 36 alin. (1) din Legea nr. 18/1991 a fondului funciar, cu modificările și completările ulterioare;
Luând în considerare avizele Comisiilor de specialitate nr. 1, 5 și 6 ale Consiliului Local Brașov și avizul Secretarului General nr. 35.157 din 31.03.2026;
În temeiul prevederilor art. 87, alin. (5), art. 106, alin. (3), art. 129, alin. (1), alin. (2), lit. c), art. 139, alin. (3), lit. g), art. 154, alin. (1), alin. (2), art. 196, alin. (1), lit. a), art. 243, alin. (1), lit. a) și art. 296, alin. (2) din O.U.G. nr. 57/2019, privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
H O T Ă R Ă Ș T E :
Art. 1. Se atestă apartenența la domeniul privat al Municipiului Brașov, a cotei de ½ din terenul în suprafață de 247 m.p., situat în Brașov, strada Ștefan Octavian Iosif f.n, identificat conform C.F. nr. 140409 Brașov, nr. top. 40/3/1.
Art. 2. Primarul Municipiului Brașov, prin Direcția Administrație Publică Locală Patrimoniu - Serviciul Cadastru, Valorificare, Registru Agricol și Fond Funciar, va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.