BRAȘOV

HCL nr.244 din data de 29.04.2026

Primăria Municipiului Brașov

HCL nr.244 din data de 29.04.2026

Site-ul oficial al Primariei Municipiului Brasov / www.brasovcity.ro

Distribuie această pagină.

Hotărârea Consiliului Local al Municipiul Brașov nr. 244 din data de 29.04.2026

Titlu: Înființarea Direcției Administrare Infrastructură Publică a Municipiului Brașov.

Conținut :
 
HOTĂRÂREA Nr. 244
din data de  29  aprilie  2026
 
 
Privind: înființarea Direcției Administrare Infrastructură Publică a Municipiului Brașov;
 
 
Consiliul Local al Municipiului Brașov, întrunit în ședință ordinară, azi 29 aprilie 2026;
Având în vedere:
- Referatul de aprobare nr. 59.202 din 23.04.2026 al Primarului Municipiului Brașov, în calitate de inițiator;
- Adresa Instituției Prefectului - Județul Brașov nr. 4.338 din 16.03.2026, înregistrată la Primăria Municipiului Brașov cu nr. 39.115 din 17.03.2026;
- Raportul de specialitate nr. 59.227 din 2026 al Serviciului Resurse Umane din cadrul Direcției de Administrare, privind înființarea Direcției Administrare Infrastructură Publică a Municipiului Brașov;
În conformitate cu prevederile:
- Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 63/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice, precum și stabilirea unor măsuri financiare, cu modificările și completările ulterioare,
- H.C.L. nr. 126/31.03.2026 privind aplicarea numărului maxim stabilit de către Instituția Prefectului la punctul 1 din Anexa la O.U.G. nr. 63/2010;
- H.C.L. nr. 71/1992 cu modificările și completările ulterioare, privind înființarea Grădinii Zoologice Brașov;
- H.C.L. nr. 378/2004 cu modificările și completările ulterioare, privind înființarea Serviciului Public Administrare Piețe Brașov,
- H.C.L. nr. 112/2007 cu modificările și completările ulterioare, privind înființarea Direcției Sport și Tineret Brașov;
Luând în considerare avizele Comisiilor de specialitate nr. 1 și 5 ale Consiliului Local Brașov și avizul Secretarului General nr. 59.219 din 29.04.2026;
În temeiul prevederilor art. 129, alin. (1), alin. (2), lit. a), lit. c), lit. d), alin. (3), lit. c), lit. e), alin. (6), lit. a), alin. (7), lit. s), art. 139, alin. (1), art. 196, alin. (1), lit. a) și art. 243, alin. (1), lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019, privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
H O T Ă R Ă Ș T E :
Art. 1. (1) Se aprobă înființarea Direcției Administrare Infrastructură Publică a Municipiului Brașov, instituție publică de interes local a Municipiului Brașov, prestatoare de servicii publice, persoană juridică de drept public, organizată la nivel de direcție, cu sediul administrativ în Municipiul Brașov, Str. Brazilor nr. 1.
Art. 2. Se aprobă Organigrama Direcției Administrare Infrastructură Publică a Municipiului Brașov, conform Anexei 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 3. Se aprobă Statul de funcții al Direcției Administrare Infrastructură Publică a Municipiului Brașov, conform Anexei 2, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 4. Se aprobă transferul de activitate, patrimoniu și personal, în limita posturilor disponibile, de la Serviciul Public Administrare Piețe Brașov, Direcția Administrare Infrastructura Sportivă Brașov și Grădina Zoologică Brașov la Direcția Administrare Infrastructură Publică a Municipiului Brașov.
Art. 5. (1) În aplicarea prevederilor art. 1, în termen de 60 de zile de la data aprobării prezentei hotărâri, directorul Serviciului Public Administrare Piețe Brașov, directorul Direcției de Administrare Infrastructură Sportivă Brașov și directorul Grădinii Zoologice Brașov, în calitate de angajatori, vor îndeplini procedurile legale privind modificarea prin transfer a raporturilor de muncă ale salariaților sau, după caz, privind încetarea raporturilor de muncă ale salariaților, cu respectarea prevederilor din Legea nr. 53/2003 - Codul Muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
(2) În termenul prevăzut la alin. (1), directorul Serviciului Public Administrare Piețe, directorul Direcției Administrare Infrastructură Sportivă și directorul Grădinii Zoologice Brașov vor asigura îndeplinirea următoarelor măsuri:
a) Efectuarea inventarierii elementelor de activ și de pasiv, precum și înregistrarea acestora, potrivit reglementărilor contabile aplicabile;
b) Întocmirea situațiilor financiare de închidere a exercițiului financiar;
c) Predarea către Direcția Administrare Infrastructură Publică Brașov a patrimoniului, arhivei, bunurilor și înscrisurilor instituției.
Art. 6. (1) Bunurile imobile, proprietăți publice sau private ale Municipiului Brașov, vor fi preluate pe bază de proces-verbal de predare-primire conform evidențelor contabile de către Direcția Administrare Infrastructură Publică a Municipiului Brașov.
 (2) Patrimoniul mobil din evidențele Serviciului Public Administrare Piețe, Direcției Administrare Infrastructură Sportivă Brașov și Grădinii Zoologice Brașov va fi preluat, pe bază de protocol, de către Direcția Administrare Infrastructură Publică a Municipiului Brașov.
Art. 7. (1) Activul, pasivul, drepturile și obligațiile cu caracter patrimonial ale Serviciului Public Administrare Piețe, Direcției Administrare Infrastructură Sportivă Brașov și Grădinii Zoologice Brașov se vor prelua de către Direcția Administrare Infrastructură Publică a Municipiului Brașov pe bază de Protocol de predare-primire.
(2) În cazul litigiilor aflate în derulare pe rolul instanțelor de judecată, în care instituțiile prevăzute la alin. (1) sunt parte, Direcția Administrare Infrastructură Publică Brașov se subrogă în drepturile și obligațiile acestora și dobândește calitatea procesuală a lor.
(3) Se împuternicește Directorul Direcției Administrare Infrastructură Publică a Municipiului Brașov să preia și să semneze în numele instituției documentele care rezultă din aplicarea alin. (1) și (2).
Art. 8. Începând cu data de 01.07.2026, Serviciul Public Administrare Piețe, Direcția Administrare Infrastructură Sportivă Brașov și Grădina Zoologică Brașov își încetează activitatea și se desființează ca persoane juridice, activitatea fiind preluată de către Direcția Administrare Infrastructură Publică a Municipiului Brașov.
Art. 9. Se împuternicește Directorul Direcției Administrare Infrastructură Publică a Municipiului Brașov să depună toate diligențele necesare radierii Serviciului Public Administrare Piețe, Direcției Administrare Infrastructură Sportivă Brașov și a Grădinii Zoologice Brașov.
Art. 10. Finanțarea cheltuielilor aferente și de capital ale Direcției Administrare Infrastructură Publică a Municipiului Brașov se va face integral din subvenții de la bugetul local al Municipiului Brașov.
Art. 11. În termen de 30 de zile de la data de 01.07.2026, Direcția Administrare Infrastructură Publică a Municipiului Brașov va prezenta spre aprobare Consiliului Local Brașov Regulamentul de organizare și funcționare.
Art. 12. Începând cu data de 01.07.2026 orice alte dispoziții contrare își încetează aplicabilitatea.
Art. 13. Direcțiile de resort din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Brașov, Serviciul Public Administrare Piețe, Direcția Administrare Infrastructură Sportivă și Grădina Zoologică Brașov vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.

Hotărârea cuprinde:

Anexa 1 - Organigrama Direcției Administrare Infrastructură Publică a Municipiului Brașov

Anexa 2 - Statul de funcții al Direcției Administrare Infrastructură Publică a Municipiului Brașov

Lista documente:

Anexa_1.pdf
Anexa_2.pdf