Consultare registru H.C.L.
Primăria Municipiului Brașov
Consultare Registru Hotărâri de Consiliu Local
Consultare Registru Hotărâri de Consiliu Local
Rezultate: 642 (Ati cautat: 2013)
Observații : Revocă H.C.L. nr. 387/2011.
Observații : Republică H.C.L. nr. 286/1999, anexa 1.
Continut :
Privind: modificarea H.C.L. nr. 108/2013, prin care s-au aprobat Organigrama şi Statul de funcţii ale Serviciului Public de Gestionare a Animalelor Braşov, conform prevederilor O.U.G. nr. 77/2013;
Consiliul Local al Municipiului Braşov întrunit în şedinţă ordinară la data de 15 iulie 2013;
Analizând Expunerea de motive şi Raportul de specialitate ale Serviciului Public de Gestionare a Animalelor Braşov, înregistrate cu nr. 50.377/2013, prin care s-a propus modificarea H.C.L. nr. 108/2013, prin care s-au aprobat Organigrama şi Statul de funcţii ale Serviciului Public de Gestionare a Animalelor Braşov, conform prevederilor O.U.G. nr. 77/2013;
Văzând prevederile Ordonanţei de Urgenta nr. 155/2001, privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân, aprobată cu completări şi modificări, prin Legea nr. 227/2002; ale H.C.L. nr. 46/2002, republicată, prin care s-a aprobat înfiinţarea Serviciului Public de Gestionare a Animalelor, precum şi prevederile Ordonanţei de Urgenţă nr. 77/2013, pentru stabilirea unor măsuri privind asigurarea funcţionalităţii administraţiei publice locale, a numărului de posturi şi reducerea cheltuielilor la instituţiile şi autorităţile publice din subordinea, sub autoritatea sau în coordonarea Guvernului ori a ministerelor, precum şi prevederile Legii nr. 284/2010, privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice şi cele ale Legii nr. 53/2003 - Codul Muncii, republicată;
Având în vedere avizele comisiilor de specialitate nr. 1, 5 şi 6 ale Consiliului Local Braşov;
În temeiul art. 36, alin. 2, lit. a, d, alin. 3, lit. b, alin. 6, lit. a, pct. 19 şi art. 45, alin. 1 din Legea Administraţiei Publice Locale nr. 215/2001, republicată,
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art. 1. Se aprobă modificarea Organigramei Serviciului Public de Gestionare a Animalelor Braşov, aprobată prin H.C.L. nr. 108/2013, conform anexei nr. 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2. Se aprobă modificarea Statului de funcţii al Serviciului Public de Gestionare a Animalelor Braşov, aprobat prin H.C.L. nr. 108/2013, conform anexei nr. 2, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 3. Hotărârea Consiliului Local nr. 108 din 29 martie 2013, privind aprobarea Organigramei şi a Statului de funcţii ale Serviciului Public de Gestionare a Animalelor, astfel modificată, va fi republicată.
Art. 4. Primarul Municipiului Braşov şi Serviciul Public de Gestionare a Animalelor Braşov vor asigura ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri.
Privind: aprobarea Organigramei şi Statului de funcţii ale Serviciului Public de Gestionare a Animalelor Braşov;
Consiliul Local al Municipiului Braşov întrunit în şedinţă ordinară la data de 29 martie 2013;
Analizând Expunerea de motive şi Raportul de specialitate ale Serviciului Public de Gestionare a Animalelor Braşov, înregistrate cu nr. 20.772/2013, prin care s-a propus aprobarea Organigramei şi Statului de funcţii ale Serviciului Public de Gestionare a Animalelor Braşov;
Având în vedere prevederile Ordonanţei de Urgenta nr. 155/2001, privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân, aprobată cu completări şi modificări prin Legea nr. 227/2002; ale H.C.L. nr. 46/2002, republicată, prin care s-a aprobat înfiinţarea Serviciului Public de Gestionare a Animalelor;
Văzând şi prevederile Legii nr. 284/2010, privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice; ale Ordonanţei de Urgenţă nr. 84/2012, privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare şi cele ale Legii nr. 53/2003, Codul Muncii, republicată;
Având în vedere avizele comisiilor de specialitate nr. 1, 5 şi 6 ale Consiliului Local Braşov;
În temeiul art. 36, alin. 2, lit. a, d, alin. 3, lit. b, alin. 6, lit. a şi art. 45, alin. 1 din Legea Administraţiei Publice Locale nr. 215/2001, republicată,
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art. 1. Se aprobă Organigrama Serviciului Public de Gestionare a Animalelor Braşov, conform anexei 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2. Se aprobă Statul de funcţii al Serviciului Public de Gestionare a Animalelor Braşov, conform anexei 2, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 3. Primarul Municipiului Braşov şi Serviciul Public de Gestionare a Animalelor Braşov vor asigura ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri.